Doi copii au murit intoxicați cu insecticide

  • 29 Octombrie 2018 15:45
Doi copii au murit intoxicați cu insecticide

Două surori, de patru și unsprezece ani, din satul Flocoasa, raionul Cantemir, s-au stins din viață în această dimineață, 29 octombrie, ca urmare a unei intoxicații cu insecticide. Împreună cu ele, la spital au ajuns mama, bunica și verișorul fetelor, în vârstă de opt ani.

Familia a fost adusă la Spitalul raional Cantemir cu două ambulanțe, în jurul orei 08.00. Directorul instituției medicale, Iurie Mihăescu, a declarat pentru IPN că fetița mai mică era în stop cardio-respirator și nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare, iar după aproximativ o oră și jumătate a decedat.

În pofida măsurilor întreprinse de medici, mai târziu s-a stins și fata de 11 ani. Ceilalți trei pacienți, femeile în vârstă de 33 și, respectiv, 57 de ani, și băiatul de opt ani au fost transferați cu Aviasanul în capitală.

Copilul de opt ani, a fost transportat cu Aviasanul de la Spitalul raional Cantemir la Institutul Mamei și Copilului din capitală. Ofițerul de presă al instituției, Maxim Cazacu, a declarat pentru IPN că băiatul a fost internat în secția reanimare, iar starea lui este foarte gravă.

Mătușa și bunica băiatului, în vârstă de 33 și, respectiv, 57 de ani, au fost transportate la Spitalul „Sfântă Treime” . Solicitată de IPN, purtătoarea de cuvânt a instituției, Alina Siroșenco, a declarat că femeile au fost aduse în jurul orei 15.00, iar acum sunt supuse investigațiilor medicale. Femeile sunt conștiente. Preliminar, starea lor este de gravitate medie.

Familia s-a intoxicat după ce a inhalat vapori de insecticid. Totul s-ar fi întâmplat după ce bunelul celor trei copii a prelucrat grâul cu insecticide, cereale fiind păstrate într-o încăpere de lângă odaia în care dormeau copiii și cele două femei. Insecticidul conține fosfit de aluminiu, o substanță extrem de toxică.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
2,18
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
3
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău