Dodon declară că Vaja Jhashi deține dublă identitate. Reacția omului de afaceri (ZdG)

  • 06 Februarie 2020 17:03
Dodon declară că Vaja Jhashi deține dublă identitate. Reacția omului de afaceri (ZdG)

Președintele Igor Dodon declară că cea de-a doua persoană care deține ilegal dubla indentitate în R.Moldova este omul de afaceri georgian Vaja Jhashi, un milionar care conduce compania „Trans-Oil” și despre care presa a scris că ar face parte din anturajul lui Vlad Plahotniuc.

„Am primit informație oficială de la Servicii că sunt două persoane, care în opinia SIS-ului și a altor structuri, a obținut a doua identitate ilegală. Am spus că unul este Plahotniuc, dar a doua persoană nu am numit-o. Astăzi pot să vă spun că a doua persoană nu este Serghei Iaralov, dar este Vaja Jhashi”, a declarat Igor Dodon, scrie Ziarul de gardă.

De cealaltă parte, serviciul de presă al Trans-Oil neagă că Vaja Jhashi ar deține dubla identitate în R.Moldova și declară că nu este prezentată nicio probă care ar confirma informația respectivă.

„Declarăm cu toată responsabilitatea că această informație e mincinoasă și facem apel către presă și formatorii de opinie să dea dovadă de corectitudine și să nu se lase provocați de persoane care se vede că au interes în distribuirea informațiilor mincinoase. Trans-Oil și personal proprietarul holdingului declară că nu se vor lăsa atrași în jocuri murdare ce urmăresc scopuri neclare. De asemenea, nu vom admite atacuri la imaginea holdingului și a liderului său și vom întreprinde toate măsurile prevăzute de legislație pentru apărarea onoarei și reputației”, este menționat într-un comunicat de presă al Trans-Oil.

Vaja Jhashi este un milionar de origine georgiană, care deține însă și cetățenia R. Moldova. Acesta conduce cel mai mare grup de companii de pe piața cerealelor și oleaginoaselor din R. Moldova, „Trans-Oil Group of Companies”. Milionarul a recunoscut anterior că îl cunoaște pe liderul democraților de mult timp, iar în ianuarie 2018 acesta a făcut parte dintr-o delegație oficială a premierul Pavel Filip, care a efectuat o vizită în Emiratele Arabe Unite.

Vaja Jhashi a figurat anterior drept membru al Consiliului de Administrare al Asociației Oamenilor de Afaceri din Moldova, organizație fondată și condusă de liderul PDM, Vladimir Plahotniuc.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
2,74
Cer fragmentat
Umiditate:83 %
Vint:8,75 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău