DOCUMENTAR | Rusaliile – semnificație și tradiții

  • 07 Iunie 2020 11:10
DOCUMENTAR | Rusaliile – semnificație și tradiții

Duminică, 7 iunie, la 50 de zile de la Învierea Domnului și la zece zile după Înălțarea Sa, Biserica Ortodoxă prăznuiește Rusaliile sau Pogorârea Sfântului Duh, sărbătoare cunoscută și sub numele de Cincizecime, care amintește de pogorârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus, o zi în care este celebrată și naștereea Bisericii creștine.

La început, în primele secole creștine, praznicul Cincizecimii reprezenta o sărbătoare dublă, a Pogorârii Duhului Sfânt și a Înălțării lui Hristos.

Apoi, în jurul anului 400, cele două sărbători au fost prăznuite separat.

Evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt este descris în cartea „Faptele Apostolilor”, unde se spune că Duhul Sfânt Se pogoară din cer ca un vuiet mare de vânt și Se împarte deasupra capului fiecăruia din cei prezenți, în chip de limbi de foc.

Focul în chipul căruia Și-a făcut apariția Duhul Sfânt nu era unul natural și din acest motiv Scriptura vorbește de limbi ca de foc și nu limbi de foc, amănunt menit să sublinieze diferența esențială între lumina dumnezeirii și lumina focului.

Faptul că limbile de foc apar „împărțite”, înseamnă că fiecare persoană se învrednicește în mod propriu de primirea Duhului, iar acesta sfințește pe fiecare om în parte și pe toți laolaltă, adica sfintește persoane în comuniune sau pentru comuniune.

Se spune că dacă prin lucrarea Duhului Sfânt, Dumnezeu Fiul S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat, tot prin Duhul Sfânt ni se împărtășește viața dumnezeiască și omenească a lui Hristos.

Așadar Pogorârea Sfântului Duh semnifică actul de trecere a lucrării mântuitoare a lui Hristos, din umanitatea Sa, în oameni.

Dealtfel, în Biserica Ortodoxă sfintele slujbe încep cu rugăciunea adresată Sfântului Duh: „Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindeni ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre”.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Teofilact și alți exegeți, afirmă că la Cincizecime au fost prezenți nu numai apostolii, ci și alți frați, așadar Sfântul Duh s-a revărsat peste toți membrii Bisericii, și nu doar peste ierarhia reprezentată de apostoli, iar exegeza ortodoxă, precum și cea romano-catolică, bazate pe Tradiție, afirmă că la Cincizecime era de față și Maica Domnului.

Tot din „Faptele Apostolilor” aflăm că toți cei umpluți de Duh Sfant „au început să grăiască în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi”.

Așadar, după Pogorârea Sfântului Duh, Apostolii au primit puterea de a vorbi în limbi necunoscute de ei până atunci, au descoperit învățătura Mântuitorului și a altor neamuri, în diferite limbi, începutul fiind realizat chiar de Rusalii, când s-au făcut înțeleși de toți iudeii veniți la Ierusalim din tot Orientul.

Cateva sute de persoane au participat, luni, in a doua zi de Rusalii, la obiceiul ‘Udatul nevestelor’, care se pastreaza din mosi stramosi in Hodac si in satul apartinator – Toaca. ‘Udatul nevestelor’ este un obicei dedicat tinerelor sotii, care s-au casatorit in ultimul an, de la sarbatoarea de Rusalii incoace, si are ca scop fertilitatea si norocul femeii.

În tradiția populară, Rusaliile au luat diferite denumiri, precum Ielele (spirite malefice, care aduc boala cunoscută în popor ca “luat din Rusalii”), Ursoaicele, Zânele, Fetele câmpului, Doamnele etc.

Sărbătoarea Rusaliilor a luat, în funcție de zonele țării și perioade de timp, forme diferite, în Moldova și Transilvania Rusaliile fiind sărbătorite timp de 3 zile, în Muntenia și Oltenia o perioadă de 7 zile, iar în Banat, 8 zile.

Există o tradiție veche, încă respectată la noi în țară, de a duce la biserică crenguțe de tei – simbol al limbilor de foc și semne ale coborârii Sfântului Duh – pentru a fi sfințite, ele fiind împărțite credincioșilor și folosite, mai apoi, la împodobirea icoanelor și a caselor, în scopul de a alunga spiritele malefice.

Mai recent, în alte zone ale țării, ramurile de tei au fost înlocuite cu frunze de nuc, leuștean, usturoi și pelin, iar uneori, aceste plante sfințite sunt purtate în sân sau în buzunare, pentru a proteja de aceleași spirite malefice.

În zonele rurale, de Rusalii sunt sfințite holdele pentru a avea belșug, iar în alte părți ale țării, sunt culese ierburi cu puteri tămăduitoare.

În zona Maramureșului, după Duminica Rusaliilor se mai păstrează un obicei străvechi,  “udatul nevestelor”, în care tinerele neveste dansează în mijlocul sătenilor, apoi sunt duse la râu pentru a fi udate, o tradiție care semnifică faptul că, astfel, soțiile vor fi veșnic tinere și vor avea copii sănătoși.

Calusarii valceni au colindat de Rusalii gospodariile localitatilor din jumatatea de sud a judetului, pentru a alunga ielele. Ritualul Calusului a fost proclamat de UNESCO ‘Capodopera a patrimoniului cultural imaterial al umanitatii’ in 2005.

În perioada Rusaliilor, în unele zone din Oltenia, există obiceiul “Dansului Călușarilor”, un joc tămăduitor, care se spune că aduce sănătate și noroc, aflat în legătură cu cultul străvechi conform căruia jocul în cerc al călușarilor simbolizează mersul soarelui pe cer, iar toiagele din mână reprezintă razele soarelui.

În a doua zi de Rusalii, călușarii colindă din casă în casă pentru a alunga spiritele malefice, iar oamenii îi întâmpină cu frunze de nuc, pelin, usturoi, apă și sare.

În Transilvania rurală, există tradițiile “Împănatului boului” sau “Înstruțatul boului”, care constă în împodobirea boului cu ornamente florale, iar în fața bisericii, preotul îl sfințește. Apoi boul va fi lăsat să coboare singur la vale, iar cea mai vitează fată va trebui sa pună prima mâinile pe coarnele lui, reușita însemnând că aceasta se va mărita în anul ce va urma.

Alte superstiții prezente de Rusalii sunt că în această zi nu se intră în vie, nu se merge în locuri pustii și la scăldat, pe lângă păduri sau fântâni, fiindcă te poți întâlni cu spiritele rele, nu se merge la câmp, fiindcă Ielele te pot prinde și pedepsi, nu se lucrează de Rusalii, fiindcă, la fel, Ielele te vor pedepsi, ori că în ziua de Rusalii nu e bine să te cerți fiindcă vei fi cuprins de spiritele malefice.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
-4,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău