A urmat cursurile Liceului Militar din Iași (1944-1948), ale Școlii Pedagogice nr. 2 din București (1948-1951), ale Școlii Pedagogice ''Costache Negri'' din Galați (1951-1952), ale Școlii de Literatură ''Mihai Eminescu'' (1952-1953) și apoi cursurile Facultății de Filologie a Universității din București (1954-1957), conform lucrării ''Membrii Academiei Române'' (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, 2003).

După încheierea studiilor, a fost profesor suplinitor la Școala generală din comuna Largu-Galați (1953-1954), apoi a lucrat ca redactor la ''Scânteia tineretului'' (1954-1956), la revistele ''Luceafărul'' și ''Amfiteatru'' (1965-1968); director al săptămânalului ''Țara'' (1990). În 1991, a reluat împreună cu Eugen Simion, Marin Sorescu și Valeriu Cristea, publicarea revistei ''Literatorul''.

A condus Teatrul Național ''I.L. Caragiale'' din București, în calitate de director, între anii 1993-1996.

Literar, a debutat cu nuvela ''Dușman cu lumea'', apărută în revista ''Tânărul scriitor'' (1954), cinci ani mai târziu debutând editorial cu povestirile din ''Ningea în Bărăgan'' (1959, volum reeditat în 1964, cu unele completări, sub titlul ''Cantonul părăsit''), potrivit ''Dicționarului scriitorilor români'' (Ed. Albatros, 2001).

Au urmat volumele ''Somnul la amiază'' (1960), ''Dincolo de nisipuri'' (1962), ''Cantonul părăsit'' (1964), ''Vară buimacă'' (1967), ''Casa care se leagănă'' (1971), ''În văpaia lunii'' (1972), ''Fântâna'' (1972), ''Pierdut în Balcania'' (1982), ''Povestiri din drumul Brăilei'' (1989), ''Partida de pocher'' (1995), ''O corabie spre Bethleem'' (1998).

Câteva dintre nuvelele și povestirile sale au fost traduse și incluse în numeroase antologii apărute în străinătate.

Ca prozator, a cunoscut deplina consacrare cu romanul ''Îngerul a strigat'' (1968), titlu de referință al prozei românești postbelice, carte care a dominat evenimentele editoriale ale anului în care a apărut. Acest prim roman a fost urmat de ''Frumoșii nebuni ai marilor orașe. Fals tratat despre iubire'' (1977) și de ''Scaunul singurătății'' (1988). În 1998, Constantin Dicu a regizat pelicula "Frumoșii nebuni ai marilor orașe", cu nume precum George Alexandru, Horațiu Mălăele și Maia Morgenstern în distribuție, arată cinemagia.ro.

A publicat și romanele ''Țara hoților de cai'' (1991), ''Amantul Marii Doamne Dracula'' (2001), iar în anul 2004 i-a apărut ''Asfințit de Europa, Răsărit de Asie. Jurnal cu fața ascunsă'' (2 volume).

''Inspirată îndeosebi de lumea țărănească, dar și de exotica ambianță portuară dunăreană din zona sud-estică a țării, nuvelistica lui Neagu narează întâmplări neobișnuite, multe comice la modul absurd, portretizează oameni suciți, trăsniți, unii încântători prin pitorescul 'buimac' și inteligența debordantă anapoda'', notează Dumitru Micu în Dicționarul scriitorilor români.

Atras de teatru, a scris câteva piese, între care ''Echipa de zgomote'' (1970, piesă în două părți), ''Scoica de lemn'' (1978), ''Casa de la miezul nopții sau Paiața sosește la timp'' (1988), toate premiate de Uniunea Scriitorilor, ''Olelie'' (1983). A semnat, singur sau în colaborare, scenarii de film: ''Lumină de iulie'' (1963), ''Casa de la miezul nopților'' (1975), ''Lișca'' (1983), ''Sosesc păsările călătoare'' (1984), ''Casa din vis'' (1991), ''Terente - regele bălților'' (1995) ș.a.

A colaborat cu articole, reportaje, povestiri la foarte multe ziare și reviste, a prefațat diverse cărți cu profil sportiv sau turistic și a mai publicat ''tablete'' sportive, foarte pitorești, în ''România literară'', adunate în volumele ''Cronici de carnaval'' (1972) și ''Cronici afurisite sau Poeme cântate aiurea'' (1977). Printre volumele sale de publicistică se numără și ''Cartea cu prieteni. Poeme răsărite în iarbă'' (1979) și ''A doua carte cu prieteni'' (1985), care conțin însemnări despre scriitorii pe care i-a cunoscut, ''Insomnii de mătase'' (1981), ''Întâmplări aiurea și călătorii oranj'' (1987).

De asemenea, a scris și literatură pentru copii (''Caii albi din orașul București'', 1967).

Într-unul dintre caietele sale, amintind despre începutul lucrului la ''A doua carte cu prieteni'' (1985), scriitorul menționa, într-o notă intitulată "Zicere": "Norocul și nenorocirea mea - urcarea, căderea, urcarea, căderea - face ca toți aceștia să se numească scriitori. Oameni aparținând distanței uriașe între a fi și a avea. Ei sunt rodul liniei fără hotar, cheltuindu-și lumina ființei în tranșeele ținând de absurdul închipuirii. Trăiesc până la momentul impresiei de libertate și pe măsură ce timpul trece, în loc să îmbătrânească devin copii" (fragment dintr-un manuscris aflat în arhiva Muzeului Național al Literaturii Române).

Înzestrat cu un talent de excepție, creator de limbă literară, Fănuș Neagu a fost distins cu Premii ale Uniunii Scriitorilor în 1964, 1968, 1970 și 1988, potrivit http://www.academiaromana.ro/. 

La 12 noiembrie 1993 a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar din 21 decembrie 2001 a fost membru titular.

A murit la 24 mai 2011, la vârsta de 79 de ani.

Între zilele de 5 și 7 aprilie 2022, Muzeul Național al Literaturii Române din București, în parteneriat cu Muzeul Brăilei Carol I și Casa memorială "Fănuș Neagu" din Grădiștea, organizează o serie de evenimente dedicate scriitorului Fănuș Neagu, la 90 de ani de la nașterea acestuia.