Summitul este găzduit de autoritățile italiene, iar cu acest prilej liderii Uniunii Europene vor adopta o declarație comună, scrie AGERPRES.

La 1 martie 2017, Comisia Europeană a adoptat documentul Cartea Albă asupra Viitorului Uniunii Europene, care indică posibile direcții de transformare pentru blocul comunitar în următorul deceniu și trasează câteva scenarii potențiale privind dezvoltarea Uniunii Europene până în anul 2025.

***
După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Europa, care fusese grav afectată de operațiunile militare, a primit ajutor pentru reconstrucție din partea Statelor Unite ale Americii, prin Doctrina Truman și Planul Marshall. Însă, Europa avea nevoie de mecanisme care să vizeze în primul rând evitarea apariției unui nou conflict pe teritoriul său.

Înființarea NATO, prin semnarea actului fondator — Tratatul de la Washington la 4 aprilie 1949, a fost o etapă importantă pentru apărarea colectivă a Europei, statele membre aderau astfel la sistemul de garanții de securitate înscris în Articolul 5 al tratatului, care consfințea la nivel juridic implicarea SUA în apărarea bătrânului continent, conform www.nato.int.

Propunerea ministrului de externe al Franței Robert Schumann, denumită generic ''Planul Schumann'', a vizat trecerea sub controlul unei autorități comune a producției de cărbune și oțel, pentru a se controla în acest fel producția de armament și pentru a se evita un potențial conflict militar în Europa. Planul Schumman a reprezentat baza pentru fondarea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO), prin semnarea, la 18 aprilie 1951, a Tratatului de la Paris care avea drept părți semnatare, pe lângă Belgia, Olanda, Italia, Luxemburg, pentru prima dată, și statele rivale Franța și Germania, potrivit www.europa.eu.

În primăvara anului 1955, miniștrii de externe ai celor șase state membre CECO se întâlnesc la Messina pentru a discuta punerea în practică a consolidării cooperării economice printr-un proces de integrare la nivelul celor șase. În urma acestei reuniuni ministrul de externe belgian Paul Henry Spaak (care a fost și secretar general al NATO în perioada 1957-1961) a fost desemnat să coordoneze realizarea raportului care să stabilească coordonatele procesului de integrare economică europeană.

În mai 1956, Paul Henry Spaak a dat publicității raportul ce recomanda crearea unei piețe comune pentru toate bunurile și serviciile produse în statele membre, bazată pe libertatea de mișcare acestora și pe tarife externe comune de comercializare de către toate statele membre. Raportul mai făcea referire la constituirea unei uniuni în domeniul energiei nucleare pentru a se putea controla activitatea nucleară a statelor membre.

La 29 mai 1956, miniștrii de externe ai celor șase au aprobat Raportul Spaak și au fost de accord cu lansarea unei conferințe interguvernamentale care să gestioneze negocierile pe marginea textelor tratatelor. La 26 iunie 1956, lucrările conferinței interguvernamentale au fost lansate și s-au desfășurat de-a lungul a nouă luni de zile.

La 25 martie 1957, în sala ''Horatii et Curiatii'' a Capitoliului din Roma, s-au semnat cele două tratate, Tratatul privind instituirea Comunității Economice Europene (CEE) și Tratatul privind înființarea Comunității Europene privind Energia Atomică (EAEC sau Euratom), dar și o convenție care reglementa funcționarea instituțională a celor trei instituții supranaționale, incluzând și Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului care își continua activitatea. Miniștrii de externe ai celor șase state europene membre CECO, Christian Pineau (Franța), Joseph Luns (Olanda), Paul Henry Spaak (Belgia), Joseph Bech (Luxemburg), Antonio Segni (Italia) și cancelarul german Konrad Adenauer au semnat cele două documente fundamentale pentru istoria continentului european și a construcției comunitare, menționează site-ul europa.eu.

Tratatele au fost ratificate de către statele membre astfel: Belgia la 2 decembrie 1957; Germania la 27 iulie 1957; Italia la 14 octombrie 1957; Luxemburg la 30 noiembrie 1957; Olanda la 5 decembrie 1957 și Franța la 2 august 1957.

La 1 ianuarie 1958, Tratatele de la Roma au intrat în vigoare și au fost modificate de toate tratatele ulterioare: Actul Unic European (1 iulie 1987), Tratatul de la Maastricht (7 februarie 1992), Tratatul de la Amsterdam (2 octombrie 1997), Tratatul de la Nisa (26 februarie 2001), Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa (2004), care a fost semnat dar nu a fost niciodată ratificat, și Tratatul de la Lisabona (semnat la 13 decembrie 2007 și intrat în vigoare la 1 decembrie 2009), care amendează toate celelalte tratate. Conform comunicatului Curții de Justiție a Comunităților Europene, Tratatul de la Lisabona a modificat cele doua tratate fundamentale, respectiv Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și Tratatul de instituire a Comunității Europene, denumirea acestuia din urmă fiind Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Tratatul de la Lisabona conține de asemenea o serie de declarații și protocoale, conform www.mae.ro.

Tratatul privind instituirea Comunităților Economice Europene prevedea armonizarea politicilor economice ale statelor membre, stabilirea unor politici sectoriale comune în diferite domenii, aducea o serie de noutăți menite să indice traseul reconstrucției și dezvoltării economice, politice și sociale a statelor membre. Comunitatea avea ca sarcină înființarea unei piețe comune și dezvoltarea progresivă a economiilor statelor membre pentru promovarea unui standard de viață ridicat și a unor relații strânse între statele membre.

Articolul 3 din tratatul de instituire a Comunității Economice Europene trasa o serie de măsuri necesare pentru revitalizarea spațiului european. Stabilirea unor tarife comune la nivel comunitar, eliminarea obstacolelor între statele membre pentru a favoriza libertatea de mișcare a bunurilor, persoanelor, capitalurilor și serviciilor, adoptarea unei politici comune în domeniul agricol, în transporturi, instituirea unui sistem de competitivitate la nivelul pieței comune, crearea unui Fond Social European care să contribuie la dezvoltarea oportunităților de angajare pentru lucrători și care să contribuie la ridicarea standardului de viață al cetățenilor comunitari, înființarea Băncii Europene de Investiții care să susțină dezvoltarea economică a Comunității, asocierea cu state și teritorii din afara spațiului comunitar pentru dezvoltarea schimburilor comerciale și pentru promovarea dezvoltării economice și sociale comune sunt prevederile care au stat la baza creării conceptului de comunitate europeană.

Tratatul de constituire a CEE a introdus politicile sociale, prin libera circulație a muncitorilor și libertatea de stabilire a acestora pe teritoriul oricărui stat membru în contextul creării pieței comune. Tratatul a instituit Fondul Social European, cel mai vechi fond structural comunitar și un important instrument de finanțare a politicii sociale la nivel comunitar. A fost instituit, de asemenea, bugetul comunitar care finanța Politica Agricolă Comună.

Tratatul EURATOM reprezintă cadrul legal pentru activitățile ce privesc sectorul nuclear, vizând dezvoltarea folosirii pașnice a energiei nucleare, stoparea proliferării armelor nucleare, coordonarea programelor de cercetare ale statelor semnatare ale tratatului Euratom, în ceea ce privește folosirea energiei nucleare, dar și securitatea obținerii, furnizării și utilizării combustibililor nucleari.

Textul tratatului EURATOM avea inițial 234 de articole structurate în șase titluri, precedate de un Preambul, însă numărul de articole a fost redus la 177 în urma semnării și intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeana (Tratatul UE) și a Tratatului de instituire a Comunității Europene (Tratatul CE). Agenția de Aprovizionare a EURATOM, care are personalitate juridică și autonomie financiară, se află sub controlul Comisiei Europene, care stabilește directive și dispune de un drept de veto asupra deciziilor acesteia, conform portalului oficial http://eur-lex.europa.eu.

Uniunea Europeană se confruntă în momentul de față cu un fapt fără precedent, ca urmare a rezultatului referendumului din 23 iunie 2016 din Marea Britanie, în cadrul căruia 51,9% dintre cei care s-au prezentat la urne au votat în favoarea ieșirii Regatului Unit din blocul comunitar. Astfel, guvernul britanic va cere pentru prima dată în istoria Uniunii invocarea Articolului 50 din Tratatul Uniunii Europene pentru a declanșa procedurile de părăsire a Uniunii Europene de către Regatul Unit, conform www.bbc.com.

Cu o populație de peste 510 de milioane de locuitori și 28 de state membre, Uniunea Europeană este al treilea jucător la nivel mondial privind comerțul internațional, după SUA și China, conform datelor statistice centralizate la nivelul anului 2014 pe site-ul www.europa.eu. La nivelul anului 2014, bunurile exportate de UE au reprezentat 15% din totalul schimburilor la nivel mondial, potrivit aceleiași surse. În 2016, economia Uniunii Europene a fost pe locul doi la nivel mondial, după China și în fața economiei Statelor Unite ale Americii, conform datelor postate în luna februarie a acestui an în catalogul online World Factbook pe site-ul www.cia.gov.