Între 1894 — 1898 a studiat la gimnaziul ''Principele Ferdinand'' din Bacău, remarcându-se la muzică, desen, caligrafie și gimnastică. Începe să scrie versuri din clasa a III-a gimnazială, de atunci datând poezii precum ''Plouă'', ''Tablou de iarnă'' sau ''Nevroza'', notează Agerpres.

În 1900, se prezintă la Școala militară din Iași, dar renunță după scurt timp, nesuportând regimul cazon. Un an mai târziu, se înscrie în clasa a V-a a gimnaziului din Bacău.

A urmat cursurile Facultății de Drept din București și apoi din Iași. A obținut licența în Drept în anul 1911, potrivit georgebacovia.uv.ro.

Se căsătorește cu Agatha Grigorescu în 1928. Începând cu anul 1933, se stabilește în București. O veche nevroză îl silește la o viață în general retrasă.
Bustul scriitorului George Bacovia, aflat în curtea Casei Memoriale George și Aghata Bacovia. 20 septembrie 1994

Nu va profesa avocatura deși s-a înscris în baroul din Bacău în 1911. A lucrat ca învățător, profesor suplinitor, ajutor de contabil, funcționar, consilier cultural, bibliotecar. A mai fost copist la Ministerul Instrucțiunii Publice și funcționar la Ministerul Muncii, între 1916 și 1921, când a demisionat din cauza unei boli la plămâni.

În anul 1915 a editat, în colaborare, revista ''Orizonturi noi'' din Bacău, iar mai târziu, din 1925, a devenit primul director al revistei ''Ateneul cultural''.

La 18 ani, la 30 martie 1899, a debutat în revista ''Literatorul'' a lui Al. Macedonski cu poezia ''Și toate'', scrisă cu un an înainte și semnată V. George. Între anii 1903-1904, a frecventat cenaclul lui Macedonski, unde a citit pentru prima oară poeziile ''Plumb'' (1903) și ''Nervi de toamnă'' (1904).

A debutat editorial cu volumul ''Plumb'' (1916), pentru care a obținut Premiul Ministerului Artelor în 1923.
A continuat cu volumele: ''Scântei galbene'' (1926), ''Bucăți de noapte'' (proză, 1926), ''Cu voi...'' (1930), ''Comedii în fond'' (1936), ''Stanțe burgheze'' (1946). Poetul ne-a lăsat adevărate capodopere: ''Decembre'', ''Lacustră'', ''Cuptor'', ''Nervi de primăvară'', ''Nervi de toamnă'', ''Amurg violet'', ''Alb'', ''Marș funebru'' ș.a.

A colaborat cu versuri la multe reviste, precum: ''Astra'', ''Versuri'', ''Flacăra'', ''Românul literar'', ''Noua revistă română'', ''Gândirea''.

A fost distins cu Premiul Societății Scriitorilor Români pentru poezie (1925) și, împreună cu T. Arghezi, cu Premiul Național pentru poezie (1934).

''Simbolist prin formație, Bacovia își depășește epoca, aparținând poeziei române moderne ca unul dintre marii precursori'', notează Nicolae Mecu în ''Dicționarul scriitorilor români'' (Ed. Fundației Culturale Române, 1995).

Eugen Lovinescu consideră că opera literară a lui George Bacovia reușește să creeze o distinctă ''atmosferă bacoviană'', descrisă de criticul literar ca fiind ''de copleșitoare dezolare, de toamnă cu ploi putrede, cu arbori cangrenați, limitată într-un peisaj de mahala de oraș provincial, între cimitir și abator, cu căsuțele scufundate în noroaie eterne, cu grădina publică răvășită...''. (''Istoria literaturii române contemporane'')

La 5 iunie 2015, George Bacovia a fost ales membru post-mortem al Academiei Române, cu unanimitate de voturi, în adunarea generală a Academiei, potrivit http://www.acad.ro/.

George Bacovia s-a stins din viață la 22 mai 1957, în locuința sa din București.

Teatrul municipal din Bacău poartă numele poetului. Tot la Bacău este organizat anual Festivalul literar "Toamnă Bacoviană". În septembrie 2011, a avut loc Concursul internațional literar ''Toamnă bacoviană'', manifestare prilejuită de împlinirea a 130 de ani de la nașterea poetului George Bacovia. Tot în 2011, Banca Națională a României a pus în circulație, în scop numismatic, o monedă din argint dedicată aniversării a 130 de ani de la nașterea poetului.