DOCUMENTAR | 165 de ani de la înființarea agenției de presă Reuters
-
14 Octombrie 2016 15:54
Agenția de presă Reuters este o agenție internațională de știri care, după fuziunea din 2008 cu compania The Thomson Corporation, poartă denumirea de Thomson Reuters.
Gigantul media transmite în prezent știri în limbile engleză, franceză, arabă, spaniolă, germană, italiană, portugheză, rusă, japoneză, coreeană, urdu (Pakistan) și chineză.
Agenția a fost fondată în 1851 la Londra, de către un emigrant german, fost funcționar bancar, Paul Julius Reuter, devenind unul dintre furnizorii de top de servicii de știri din lume, scrie Britannica.com.
Paul Julius Reuter a inițiat la Paris, încă din 1849, un prototip de serviciu de știri, cu ajutorul telegrafului electric. Doi ani mai târziu, a lansat, la Londra, Reuter's Telegram Company, un serviciu de știri economice destinate băncilor, caselor de brokeraj și firmelor londoneze de top. Treptat, serviciul s-a extins, astfel încât în 1858, "Morning Advertiser" a devenit primul abonat. De atunci multe publicații au devenit abonați ai Reuters, valoarea serviciului de știri nefiind dată doar de știrile financiare pe care le furniza, ci și de faptul că era serviciul care relata primul despre evenimentele de importanță internațională. În 1865, Reuters a fost lider de piață cu știrea despre asasinarea lui Abraham Lincoln pe care a furnizat-o cu ore bune înaintea competitorilor săi.
În anii '20, Paul Reuter a văzut oportunitățile telegrafului în relatarea de știri și a pus bazele unei organizații care și-a menținut corespondenți peste tot în lume. În 1925, organizația de media locale din Marea Britanie, The Press Association (PA), a achiziționat jumătate din acțiunile Reuters. Câțiva ani mai târziu, organizația a devenit proprietarul deplin al Reuters, pentru ca în 1941, PA să vândă jumătate din acțiuni Newspaper Proprietors' Association, reprezentând presa națională britanică și, începând cu 1947, acoperind și știri din Australia și Noua Zeelandă.
Astfel, Reuters a devenit una dintre cele mai mari agenții de știri din lume, oferind publicațiilor, altor agenții de presă și posturilor radio și TV atât text, cât și imagini, mai notează sursa menționată. În mod direct sau prin intermediul agențiilor naționale de știri, Reuters furniza servicii celor mai multe țări.
În condițiile în care în anii '40, Reuters s-a restructurat fiind deținut de British National and Provincial Press, împreună cu Press Associations of Australia and New Zealand. Tot în această perioadă au luat naștere și așa-numitele "principii Reuters" cu rolul de a-și proteja independența și de a-și afirma integritatea și deplina libertate în culegerea și diseminarea informației.
În 1960, Reuters a devenit una dintre primele agenții care a folosit computere pentru a transmite date financiare din străinătate. Agenția și-a putut permite apoi (1981) capacitatea de a face, cu ajutorul rețelei electronice create, tranzacții electronice, mergând până la a dezvolta o amplă rețea de comerț electronic și servicii de brokeraj. În 1984, Reuters a devenit companie listată la London Stock Exchange (LSE) și la National Association of Securities Dealers Automated Quotations (NASDAQ). A fuzionat, în 2008, cu publicația electronică canadiană, Thomson Corporation, pentru a forma Thomson Reuters. Compania unificată s-a retras din LSE și NASDAQ, în 2009, și a devenit listată la Toronto Stock Exchange și New York Stock Exchange.
Reuters este în prezent un furnizor major de informație financiară pentru oameni de afaceri, guverne și persoane fizice de peste tot din lume. Începând cu anul 2010, compania a lansat aproape în fiecare an produse și servicii media noi vizând o gamă largă de destinatari. De exemplu, în 2010, Thomson Reuters a lansat Thomson Reuters Westlaw, un serviciu online de resurse juridice, dar și unele produse noi care să servească piața financiară. De asemenea, Open Messaging Network este un serviciu inovator lansat de Reuters în 2013, prin care s-a creat cea mai mare comunitate a profesioniștilor în finanțe. Aumentum este un alt produs lansat în 2013, destinat clienților guvernamentali, făcând posibilă simplificarea managementului veniturilor și îmbunătățirea serviciilor publice. În 2015 a fost lansat serviciul Reuters TV, care conține știri în format video.