Dintre capodoperele sale amintim "Maja desnuda" ("Maja dezbrăcată", 1797-1800), "Maja vestida" ("Maja îmbrăcată", 1800-1805) ", "3 mai 1808 - Împușcarea revoltaților madrileni" (1814), "Los Caprichos" (1799), "Los desatres de la guerra" ("Dezastrele războiului", 1810-1814) etc.

"Autoportret", Francisco de Goya (1796-1797)

Francisco de Goya, despre care Charles Baudelaire spunea, în "Curiosites esthetique", "că nimeni n-a îndrăznit mai mult ca el în sensul absurdului posibil", s-a născut la 30 martie 1746, în Fuendetodos, Spania, iar în anii 1770 și-a început studiile, la Zaragoza, cu Luzan y Martinez, un artist local format la Napoli. A continuat să studieze la Madrid, fiind elev al pictorului curții regale, Francisco Bayeu, cu a cărui soră avea să se căsătorească în 1773. În 1770, a ajuns la Roma, de unde s-a întors cu influențe neoclasice, ilustrate în pictura "Hanibal vencedor contempla por primera vez Italia desde los Alpes" ("Hanibal trecând Alpii"), potrivit Larousse.fr.

Întors în Spania, în 1771, Goya avea să primească primele comenzi importante pentru fresce în catedrale, la care avea să lucreze cu întreruperi în următorii zece ani. Împreună cu alte picturi religioase timpurii făcute la Zaragoza, acestea fac parte din stilul baroc-rococo, la modă în epocă în Spania, în care se observă influențe ale pictorului venețian Giovanni Battista Tiepolo, scrie Enciclopedia Universală Britannica.

Capriciul nr. 45: "Mucho hai che cupar", ("There is plenty to suck", "Este destul pentru supt"), Francisco de Goya

Perioada 1776-1792 a fost cea a ascensiunii sociale a lui Francisco de Goya. Oficial, cariera lui la Curtea regală a început în 1775, prin pictarea unei serii de 60 de cartoane (picturi pregătitoare) pentru Fabrica Regală de Tapiserii din Santa Barbara. Acest gen de pictură, reprezentând scene din viața contemporană, precum activitățile din timpul liber ale aristocrației, au fost realizate sub îndrumarea unuia dintre cei mai influenți artiști de la Curtea regală, Anton Raphael Mengs, exponent important al neoclasicismului.

Cu lucrarea "Hristos pe cruce" ("Cristo crucificado"), inspirată de pictura cu același nume a lui Diego Velazquez, avea să fie ales membru al Academiei Regale din San Fernando, în 1780. Cinci ani mai târziu, a devenit director-adjunct al secției de pictură a Academiei, iar în 1786 a devenit pictorul Regelui Carol al III-lea. În timpul noului Rege al Spaniei, Carol al IV-lea, Goya a fost menținut pictor al Curții, fiind numit director al Academiei (1795-1797) și pictor principal al Curții (1799).

Ca urmare a unei boli care l-a lăsat fără auz în 1792, lucrările din perioada 1792-1800 sunt caracterizate de o nouă dimensiune, care exprimă mai liber observațiile introspecțiilor sale și care cultivă un nou stil, cu accente de realism exagerat, caricatură și satiră. Această perioadă a debutat cu seria de tablouri cunoscute sub numele de "divertismente naționale" și a continuat cu "Casa de locos" ("Casa de nebuni", 1794).

Capriciul nr. 55: "Hasta la muerte", ("Până la moarte"), Francisco de Goya

Din aceeași perioadă datează și "Los Caprichos" ("Capriciile"), o serie de 80 de gravuri, publicate în 1799, în care Goya a atacat abuzurile politice, sociale și religioase ale epocii, însușindu-și în același timp imagistica populară caricaturii pe care a ameliorate-o prin mijloace personale de desen și gravură. În ciuda precauțiilor pe care Goya și le-a luat, spunând despre "Capricii" că își au originile în "extravaganțele și nebuniile comune întregii societăți", gravurile au fost retrase de la vânzare după doar câteva zile. Gravurile, pe lângă titluri, conțin și comentarii ale artistului, care explică titlurile, adesea criptice. Enciclopedia Universală Britannica arată că, ulterior, Goya a fost amenințat de Inchiziție și, în 1803, a depus lucrările în fața Regelui, în schimbul unei indemnizații pentru fiul său.

În toată această perioadă (1792-1800), Goya a continuat să picteze pentru Curtea regală, îmbinând stilul convențional și conformist în tradiția lui Tiepolo, cu cel realist și lipsit de măgulire: "La familia de Carlos IV" ("Familia lui Carol IV", 1800), "Retrato de la Duquesa de Alba" ("Portertul Ducesei de Alba", 1797).

"La familia de Carlos IV" (1800), Francisco de Goya

Trecând la un cu totul alt registru, Goya a terminat, în 1805, celebrele "Maja îmbrăcată" ("La maja vestida") și "Maja dezbrăcată" ("La maja desnuda"), prima imitând-o pe a doua, fiind primele nuduri din Spania de la "Venus în oglindă" (1650) a lui Velazquez. Artistul spaniol a pictat cele două pânze celebre pentru premierul Manuel Godoy Alvarez de Faria, presupunându-se că amanta sa a servit drept model. Dacă "Maja îmbrăcată", culcată lasciv, pare a fi un afront la adresa bunelor moravuri, în Spania "foarte catolică", ce mai poate fi spus despre "Maja dezbrăcată", identică cu prima, dar complet goală?", menționează Larousse.fr. Chiar și pentru un artist foarte bine văzut la curte, acest gen de pictură licențioasă nu putea fi decât condamnată în epocă. Astfel, după plecarea premierului pentru care fusese făcută pictura, Goya a fost chemat în fața Inchiziției, în 1814, în timp ce pictura a fost confiscată.

"La maja desnuda" (1805), Francisco de Goya

Extinderea războaielor napoleoniene în Spania, în 1808, îl inspiră pe Goya să picteze seria intitulată "Dezastrele războiului" și "El dos de mayo" și "El tres de mayo" (1814), care tratează rezistența opusă de spanioli, fiind compoziții de un realism dramatic, realizate în stil impresionist. În câteva portrete ale lui Fredinand VII, pictate după restaurarea acestuia, în 1814, Goya a evocat, mai puternic decât în oricare alte lucrări, personalitatea tiranului crud, a cărui domnie opresivă i-a trimis pe majoritatea prietenilor săi în exil, menționează Britannica.com.

"Picturile negre" enigmatice din ultima parte a vieții sale, "Quinta del Sordo" (1820-1823), "Proverbele" ("Los proversbios") și "Disparatele" ("Los disperates"), gravuri realizate aproximativ în același timp, care au fost publicate abia în 1864, sunt viziuni de coșmar în limbaj expresionist, care par să reflecte cinismul, pesimismul și disperarea. Una dintre cele mai cunoscute lucrări de acest gen este "Saturn devorându-și fiul", pictată între 1819 și 1823, care face trimitere la mitologia greacă, unde regele titanilor, Cronos, pentru a evita îndeplinirea predicției potrivit căreia va fi detronat de către unul dintre fiii săi, îi devorează pe fiecare dintre ei, încă de la naștere.

"La maja vestida" (1805), Francisco de Goya

Absolutismul lui Ferdinand VII l-a determinat pe Goya să părăsească Spania, astfel încât în 1824, s-a instalat la Bordeaux unde, trăind printre exilații spanioli, a realizat numeroase portrete și s-a familiarizat cu litografia. A mai făcut încă două scurte sejururi la Madrid (1826 și 1827) și, cu puțin timp înainte de moarte, a realizat celebra sa pictură "Lăptăreasa din Bordeaux", după o tehnică reînnoită. Ultimele tablouri includ câteva portrete ale prietenilor în exil — Don Juan Bautista de Muguiro, Leandro Fernandez de Moratin și Don Jose Pio de Molina, care conturează orientarea finală a stilului său către o sinteză a formei și caracterului în ceea ce privește luminile și umbrele, fără contur sau detalii și cu minimum de culoare.

Cea mai mare parte a operei lui Goya se află în prezent în Spania, la Museo Nacional del Prado, Academia de Arte Frumoase din San Fernando și în palatele regale. Restul colecției este repartizată în principalele muzee ale lumii, în Franța (Luvru, Muzeul Goya), Regatul Unit (National Gallery), Statele Unite (National Gallery of Art, Metropolitan Museum of Art) etc.

În secolul al XIX-lea, pictorul spaniol a fost omagiat de Charles Baudelaire, în "Les fleurs du mal", iar în secolul XX, în 1987, s-au instituit Premiile Goya, premii anuale ale Academiei de Arte și Științe Cinematografice din Spania, care recompensează cele mai bune producții spaniole ale anului. Ca premiu a fost ales un bust de bronz care îl reprezintă pe pictorul spaniol Francisco de Goya.

"El tres de mayo" (1814), Francisco de Goya

Dintre filmele care s-au făcut despre Goya, amintim "Fantomele lui Goya" (2007, regia Milos Forman), o producție romanțată despre relația dintre Goya și unul dintre modelele sale, sau "Goya la Bordeaux" (1999, regia Carlos Saura),  în care pictorul este prezentat în anul morții sale (1828), când se afla exilat la Bordeaux împreună cu ultima dintre amantele sale, Leocadia Zorrilla de Weiss.S

Sursa: Agerpres.ro