Ales în unanimitate, la 5/17 ianuarie 1859, domn al Moldovei și la 24 ianuarie/5 februarie domn al Munteniei, Alexandru Ioan Cuza, artizanul Unirii Principatelor, a pus bazele dezvoltării moderne a României prin recunoașterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României și a primului guvern unitar, dar și prin reformele sale: adoptarea primei constituții românești, reforma electorală, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară, reforma justiției, dar și cea a învățământului.

Pe fondul neînțelegerilor privind reforma agrară, Alexandru Ioan Cuza a organizat o lovitură de stat, la 2 mai 1864, și a dizolvat Adunarea, elaborând o nouă constituție denumită "Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris", care îi conferea largi prerogative legislative și executive. În acest context, a fost posibilă adoptarea unor reforme esențiale pentru modernizarea României. Pe de altă parte, însă, din cauza domniei sale autoritare, Cuza și-a atras treptat antipatii pe întreaga scenă politică din țară, dar și din străinătate.

O nouă lege electorală a fost adoptată la 2 iulie 1864, prin care se mărea numărul votanților, care deși nu înlătura votul cenzitar, reducea censul și crea două categorii de electori. Pe lângă cei direcți care erau departajați prin censul plătit, se introducea și categoria electorilor primari. Sistemul prevedea ca un număr de 50 de asemenea electori să aleagă pe unul singur care vota. În felul acesta, sistemul de vot cuprindea toate categoriile sociale chiar dacă ponderea lor în luarea deciziilor era diferită.

La 14/26 august 1864, Alexandru I. Cuza sancționa și promulga Legea agrară, pe care o dădea publicității împreună cu o Proclamație către sătenii clăcași în care se spunea: ''De astăzi înainte, voi sunteți stăpâni pe brațele voastre; voi aveți o părticică de pământ, proprietate și moșie a voastră; de astăzi, voi aveți o patrie de iubit și de apărat''. Au fost împroprietărite 463.554 familii de țărani. Conform legii, țăranii primeau pământ în funcție de numărul animalelor și nu îl puteau înstrăina timp de 30 de ani. Se desființa pentru totdeauna claca, boierescul și toate celelalte obligații către boieri, care însă erau răscumpărate și plata urma a se face pe o perioadă de 15 ani. Aplicarea legii a fost greoaie pentru că, pe de o parte nu exista un regulament unitar, iar, pe de altă parte, se simțea lipsa inginerilor topografi.

Expoziția ''Iașul care Unește'' dedicată memoriei domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la Sala Vasile Pogor a Palatului Roznovanu, sediul Primăriei Municipiului Iași 


Una dintre principalele preocupări ale lui Alexandru Ioan Cuza a fost reformarea învățământului românesc, cerință des întâlnită și în programele revoluționarilor de la 1848. Încă din 16/28 martie 1864 s-a votat proiectul de lege ''asupra organizării instrucțiunii publice din România''. Acesta, deși adoptat în ședința Consiliului de Miniștri, sub președinția lui Cuza, nu a fost sancționat de domnitor, cu toate că era votat de Cameră și publicat în ''Monitor'', domnitorul hotărând ca legea instrucțiunii publice să fie cercetată de către Consiliul de Stat. Cauzele acestui refuz erau: modificările introduse în proiect de către Cameră, prin diferitele ei amendamente și dorința lui Cuza de a nu lăsa acestei Camere putința de a-și aroga vreun merit în privința instrucțiunii. După numeroase amânări, legea asupra instrucțiunii a fost promulgată de către Cuza la 25 noiembrie/7 decembrie 1864, după ce în prealabil a trecut prin Consiliul de Stat. Au fost reduse numărul articolelor de la 660 la 480 și au fost introduse câteva modificări, dintre care cea mai însemnată era renunțarea la principiul inamovibilității pentru învățători, institutori și profesori secundari, el rămânând numai pentru profesorii universitari.

''Monstruoasa coaliție'', ce-i reunea pe liberali și conservatori, a cunoscut o revigorare, mai ales după ce președintele Consiliului de Miniștri, Mihail Kogălniceanu (12/24 oct. 1863 — 26 ian./7 febr. 1865) a fost silit să demisioneze în 1865. Totodată, moșierimea conservatoare, lovită în urma aplicării reformei agrare, s-a îndreptat tot mai mult înspre această coaliție. Chiar și acea parte a moșierimii care îl sprijinise pe Cuza a trecut de partea adversarilor săi. Neînțelegerile dintre liberalii-moderați, grupați în jurul lui Nicolae Kretzulescu, și liberalii-democrați, conduși acum de Christian Tell și Cezar Bolliac, au dus, în vara anului 1865, la slăbirea poziției domnitorului și în rândurile burgheziei.

Pe lângă o serie de abuzuri și nereguli administrative, agravarea situației economice, în special, a contribuit la creșterea nemulțumirilor în rândul unor pături mai largi. Pe de altă parte, în urma desființării de fapt a jurisdicției consulare prin punerea în aplicare a Codului Penal de către Cuza, puterile garante, în special Franța, Marea Britanie și Austria, au luat o atitudine tot mai ostilă față de domnitorul român, bănuit că urmărea să proclame prin surpriză independența țării. Domnia lui Cuza era pusă în discuție, pe plan extern, încă de la sfârșitul primăverii anului 1865. În interior, activitatea guvernului a stagnat în ultimele luni de domnie ale lui Cuza. În afara concesiunilor pentru calea ferată București-Giurgiu, pentru confecționarea unităților de măsură (Lemaître) și pentru o bancă de scont — concesiuni denunțate apoi de Adunare ca oneroase — puține au fost realizările.

Palatul ''Alexandru Ioan Cuza'' de la Ruginoasa, care în prezent adăpostește Muzeul Memorial ''Al.I.Cuza'' 
 

Spre sfârșitul anului, puterile garante erau preocupate de situația din Principate și, fiind îngrijorate că o înlăturare a lui Cuza ar duce la transformări neplăcute pentru ele — consulul Marii Britanii se temea de venirea la putere a ''republicanilor roșii'', iar cel al Franței de o proclamare a independenței — s-au hotărât să încerce să sprijine pe domnitor și să-i consolideze poziția. Dar intențiile lui Alexandru Ioan Cuza de a se retrage făceau inutil acest sprijin, de altfel mai mult formal. El și-a mărturisit aceste intenții nu numai unor apropiați, ci și public, la deschiderea Parlamentului și la primirea reprezentanților consulari străini. Mesajul a încurajat forțele de opoziție, care au pus la cale înlăturarea domnitorului de pe tron.

La începutul anului 1866, dezbaterile Adunării au devenit deosebit de înverșunate. Minoritatea legală, care grupa acum o treime din adunare, și-a continuat atacurile la adresa sistemului de guvernământ al domnitorului. Semnificativ este faptul că amendamentul propus de opozanți privind restabilirea libertății presei a fost aprobat la 10/22 ianuarie 1866 cu 58 de voturi contra 44. A doua zi, adresa de răspuns a majorității la mesajul de deschidere a Adunării a fost adoptată cu 84 de voturi împotriva a 37 și 7 abțineri. Primind răspunsul la mesaj, Al. I. Cuza și-a manifestat nemulțumirea pentru activitatea turbulentă a deputaților opozanți. La 21 ianuarie/2 februarie, Adunarea a respins urgența discutării proiectului de lege privind amânarea aplicării sistemului metric — cerută de guvern — cu 68 de voturi împotriva a 58, iar a doua zi vota textul proiectului modificat de minoritate.

Situația guvernului devenea din ce în ce mai grea. Astfel, la 26 ianuarie/7 februarie, acesta și-a dat demisia, dar peste patru zile, Nicolae Kretzulescu anunța că domnitorul respinsese retragerea guvernului, înlocuind doar pe generalii Florescu și Manu. În acest context, răsturnarea domnitorului era un act iminent. Peste câteva zile, Cuza urma să fie detronat, căzând victima unei conspirații.

Complotul politic s-a întemeiat pe un grup de ofițeri, care urma să realizeze răsturnarea. În seara zilei de 10 februarie, Cuza a fost prevenit că împotriva sa se pregătește un complot. A dat doar ordinul de a dubla garda palatului. În noaptea de 10/22 spre 11/23 februarie 1866, ofițerii complotiști au pătruns în camera domnitorului, cerându-i să abdice. Fără a se împotrivi, Alexandru Ioan Cuza a semnat abdicarea, în care se amintea ''angajamentul'' ce și-l luase la înscăunare, de a se retrage. În ziua următoare, fostul domnitor avea să scrie generalului Nicolae Golescu, arătându-i că ''numai un principe străin.. poate închizășui viitorul României''.

Palatul ''Alexandru Ioan Cuza'' de la Ruginoasa, care în prezent adăpostește Muzeul Memorial ''Al.I.Cuza''

Domnitorul a luat calea exilului, ajungând în Germania, unde s-a stabilit la Heidelberg. Până la sfârșitul vieții, Alexandru Ioan Cuza a fost ales, în lipsă, deputat în Parlamentul țării. A murit la 15 mai 1873. Respectându-i-se voința, a fost înmormântat în țară, la moșia sa de la Ruginoasa.