DOC | Cazul referitor la faptul că funcția de procuror general ar fi fost vândută cu 2 milioane de euro: un deputat a depus o interpelare la Procuratură
-
16 Decembrie 2019 12:52
Deputatul Blocului ACUM fracțiunea PAS, Radu Marian, a depus o interpelare la Procuratura Generală referitor la faptul că funcția de procuror general ar fi fost vândută, în 2009, cu 2 milioane de euro. Despre acest lucru a vorbit în public Vlad Filat și Veaceslav Platon.
„Până acum nu am auzit nimic de la procuratură pe marginea acestor declarații extrem de grave făcute de oameni care erau deputați la acel moment. Trebuie să se facă lumină și pe acest caz”, a menționat deputatul.
El a menționat în interpelare că materialele video care conțin declarațiile în presă ale lui Vlad Filat și Veaceslav Platon referitor la acest caz reprezintă „probe incontestabile”.
Astfel, deputatul vrea să fie informat de către Prcouratură dacă instituția s-a autosesizat în legătură cu acest caz, dacă există un dosar și la ce etapă se află și dacă au fost audiați Serafim Urechean, Valeriu Zubco, Vlad Filat, Veacslav Platon, Veaceslav Unitlă și alții.
Amintim că după alegerile din 2009, partidele aflate la guvernare au partajat funcțiile, funcția de procuror general revenindu-i Alianței „Moldova Noastră”. Ulterior, aceasta a fost cedată PD-ului în schimbul Serviciului de Informații și Securitate. Astfel, în funcția de procuror general a fost numit Valeriu Zubco.