Doar jumătate din banii alocați pentru renovarea curților de bloc au fost valorificați

  • 16 Septembrie 2019 17:52
Doar jumătate din banii alocați pentru renovarea curților de bloc au fost valorificați

Pentru anul curent, pentru renovarea curților de bloc din capitală au fost alocați în jur de 20 de milioane de lei. Dintre aceștia, până în prezent, autoritățile au valorificat doar aproximativ 11 milioane de lei pentru lucrările de reparație a trotuarelor și a căilor de acces în curți, transmite IPN.

Șeful Direcției transport public și căi de comunicație, Adrian Boldurescu, a declarat la ședința operativă de la Primărie că din cei aproape 11 milioane de lei s-a reușit reparația a circa 26 de mii de metri pătrați. În medie, este preconizată repararea a încă peste patru mii de metri pătrați. Cei mai mulți bani au fost cheltuiți în sectoarele Botanica, Buiucani și Ciocana, unde și suprafețele renovate sunt mai mari.

Potrivit lui, lucrările sunt realizate în proporție de 80%. Până acum au fost efectuate lucrări în curțile selectate în baza unui program elaborat la sugestia pretorilor. Propunerile care au fost adresate suplimentar urmează să fie incluse în programul pentru anul viitor.

Bugetele alocate pentru reparația curților de bloc variază între câteva sute de mii de lei și ajung chiar și până la două milioane de lei, în funcție de suprafața curții, suprafața asfaltului, a locurilor de parcare etc.

Primarul interimar al capitalei, Adrian Talmaci, le-a solicitat pretorilor de sector ca în cazul curților de bloc care au rămas nefinalizate să fie inspectate încă o dată, iar la necesitate serviciile municipale responsabile să intervină.

În total în fondul locativ municipal sunt în jur de o mie de curți de bloc.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
-1,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:74 %
Vint:5,66 m/s
Sat
-0
Sun
-0
Mon
-0
Tue
-0
Wed
-0

Ultimele știri

ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină proiectul simfonic „Țară Mică - Cântec Mare”, dedicat muzicii românești din anii '60-'80, cu invitați speciali din România

LIVE | Conferință de presă susținută de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Vladimir Bolea, și secretarul de stat la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România, Irinel Ionel Scrioșteanu

Două parcuri fotovoltaice mari vor fi construite la Strășeni și Telenești, până la finele anului 2025

Promo-LEX, după răpirea cetățeanului Republicii Moldova de către miliția separatistă din regiunea transnistreană: „Un abuz inacceptabil, care a fost posibil inclusiv din cauza lipsei unei reacții ferme”

În 2025, bugetul federațiilor sportive va crește cu 30 de milioane de lei

ANRE anunță o nouă scădere a prețurilor la carburanți, marcând a doua săptămână consecutivă de ieftiniri

Comisia de Evaluare a Judecătorilor afirmă că „nu este afectată de sistarea unor finanțări externe”

Acces la mai multe programe TV pentru cetățenii Republicii Moldova. 12 posturi TV sunt difuzate gratuit pentru circa 99% din populație, inclusiv în stânga Nistrului

Un cetățean al Republicii Moldova a fost răpit de separatiștii din Tiraspol. Poliția Republicii Moldova: „3 suspecți se află în custodia organelor de drept”

Secretarul General al Consiliului Europei, Alain Berset, va efectua prima sa vizită oficială în Republica Moldova

Arhivă Radio Chișinău