Dmitri Kozak declară că Vlad Plahotniuc i-ar fi dat un plic cu propuneri privind federalizarea R.Moldova și schimbarea cursului politic al țării (Kommersant)
-
11 Iunie 2019 10:26
Dmitri Kozak, vicepremier al Federației Ruse și reprezentantul special al președintelui rus pentru relații economice și comerciale cu Republica Moldova, susține într-un interviu acordat cotidianului Kommersant că în timpul întrevederii avute la Chișinău cu liderul Partidului Democrat (PDM), Vlad Plahotniuc, acesta i-ar fi înmânat un plic cu propuneri pentru schimbarea cursului politic al Republicii Moldova, cu o reorientare spre Moscova și soluționarea problemei transnistrene prin intermediul federalizării republicii, scrie Agerpres.
„Cercetând conținutul plicului, am văzut cu uimire propunerile Partidului Democrat fățiș antirusesc pentru o modificare a cursului politic al Republicii Moldova, printr-o reorientare spre Rusia și reglementarea conflictului transnistrean pe baza federalizării Republicii Moldova", a relatat Kozak.
Cu toate acestea, potrivit afirmațiilor sale, vicepremierul rus le-ar fi recomandat socialiștilor și președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, "să nu ia în calcul niciun fel de propuneri secrete nici ale lui Vladimir Plahotniuc, nici ale altor partide".
În interviu, Kozak asigură că formarea coaliției parlamentare și a unui nou guvern la Chișinău nu este alegerea Moscovei, ci o problemă internă a Republicii Moldova.
Potrivit lui Dmitri Kozak, "președintele ales de majoritatea cetățenilor și majoritatea formată într-un mod destul de ciudat în Parlamentul precedent al Republicii Moldova transmiteau Rusiei și lumii semnale contradictorii, iar în multe rânduri care se excludeau reciproc". În aceste condiții, Rusia și-a spus părerea - care rămâne neschimbată - cu privire la modalitatea de soluționare a crizei: organizarea de noi alegeri, însă pe o altă bază legislativă și cu existența unei alte puteri executive, care să se bucure de încrederea tuturor forțelor politice.
Pentru atingerea acestui obiectiv este nevoie, potrivit vicepremierului rus, de o coaliție temporară, în scopul modificării sistemului electoral, formării unui guvern capabil să asigure viața de zi cu zi a țării și organizarea de alegeri corecte și transparente. "Discuțiile despre obiectivele politice pe termen lung este oportun să fie amânate pentru perioada de după alegeri. În situația actuală, ele nu vor avea nicio exprimare practică", a declarat Kozak pentru Kommersant.
Dmitri Kozak susține, de asemenea, că problema reglementării conflictului transnistrean și cu atât mai mult a federalizării Republicii Moldova nu au fost discutate cu niciun partid, pentru că, "în actualele condiții, aceasta este dăunător și lipsit de sens".
Reprezentantul special al președinției ruse asigură că Moscova nu și-a pus de acord poziția cu privire la criza din Republica Moldova cu marile puteri, iar faptul că pozițiile SUA, UE și Rusiei coincid în această problemă "confirmă în mod elocvent necesitatea stringentă a însănătoșirii situației politice din republică".
Menționăm că liderul PD, Vlad Plahotniuc, nu a venit cu o reacție oficială la declarațiile lui Dmitri Kozak însă a fost întrebat de reporterul TV8 despre acest lucru. „Cum pot să propun eu prostia asta? Cum pot să propun eu idiotismul ăsta?”, a răspuns liderul PDM.