Discuție telefonică Macron - Zelenski: „Ucraina va putea conta pe sprijinul Franței atât timp cât va fi necesar”
-
12 Decembrie 2022 08:40
Președintele francez Emmanuel Macron a discutat duminică la telefon cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, pentru a pregăti noua conferință de sprijin pentru Ucraina, care va avea loc marți la Paris, și pentru a acorda „tot sprijinul” său propunerii ucrainene de plan de pace, au anunțat cei doi lideri, transmite digi24.ro.
„Cu președintele Zelenski am pregătit conferințele pe care Franța le găzduiește marți: prima, internațională, pentru a răspunde nevoilor Ucrainei de a trece peste iarnă, și a doua cu companiile franceze care se angajează în reconstrucția țării”, a scris președintele francez pe Twitter.
Aproximativ 500 de companii franceze se vor reuni „pentru a răspunde nevoilor critice ale Ucrainei, pentru a contribui la reconstrucția țării și pentru a investi pe termen lung în potențialul economiei ucrainene”, a precizat ulterior Palatul Elysée, potrivit AFP, preluată de Agerpres. „Ne-am sincronizat pozițiile înaintea unui summit virtual G7 și a unei conferințe de sprijin la Paris. Am discutat despre implementarea planului nostru de pace în zece puncte, despre cooperare în apărare și despre stabilitate energetică”, a informat la rândul său președintele ucrainean pe Twitter.
Volodimir Zelenski va interveni marți prin video în cursul acestei conferințe „pentru rezistența și reconstrucția Ucrainei”, în timp ce prim-ministrul său va fi prezent.
Potrivit Palatului Elysée, vor participa „șefi de stat, șefi de guvern, miniștri” din 47 de țări, precum și secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres. Conferința are loc după declarațiile lui Emmanuel Macron care a subliniat la începutul lui decembrie că ar trebui să i se acorde „garanții” Rusiei pentru a găsi un echilibru bun, odată cu încheierea războiului din Ucraina. Mai multe personalități ucrainene și responsabili din Europa de Est au exprimat o oarecare enervare, chiar o opoziție totală față de aceste afirmații, digi24.ro.
Dar Palatul Elysée a exclus orice tensiune bilaterală. Președintele rus, Vladimir Putin, a afirmat vineri că, „în cele din urmă”, va fi nevoie de un acord pentru a pune capăt conflictului din Ucraina, exprimându-și, totodată, îndoielile cu privire la „încrederea” pe care Moscova o poate acorda interlocutorilor săi. Volodimir Zelenski a propus la mijlocul lui noiembrie un plan de pace în zece puncte, de la integritatea teritorială la soarta prizonierilor, inclusiv securitatea alimentară a Ucrainei. Duminică, Emmanuel Macron „i-a spus din nou președintelui Zelenski că Ucraina va putea conta pe sprijinul Franței atât timp cât va fi necesar pentru a-și restabili pe deplin suveranitatea și integritatea teritorială” și a oferit „tot sprijinul” său propunerii ucrainene de plan de pace, a indicat Palatul Elysée.
Șeful statului francez a anunțat la începutul lui decembrie că va discuta „în curând” cu Vladimir Putin, în special despre problemele de securitate legate de „programul nuclear civil” din Ucraina.