Dirk Schubel: Republica Moldova o poveste de succes în cadrul Parteneriatului Estic

  • 06 Decembrie 2011 18:04
Dirk Schubel: Republica Moldova o poveste de succes în cadrul Parteneriatului Estic

Republica Moldova poate fi considerată o poveste de succes în cadrul Parteneriatului Estic pentru că a folosit într-un mod foarte efficient instrumentele oferite de acesta, a declarat astăzi șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Dirk Schubel.

Republica Moldova poate fi considerată o poveste de succes în cadrul Parteneriatului Estic pentru că a folosit într-un mod foarte eficient instrumentele oferite de acesta, a declarat astăzi șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Dirk Schubel. El a atras subliniat că este vorba, în principal, de acțiunile Chișinăului din ultimii doi ani și jumătate:

“Alianța pentru Integrare Europeană a reușit să formeze o întreagă rețea de contacte la Bruxelles și în numeroase capital europene, care au ajutat țara să implementeze o serie de măsuri prefigurate de Parteneriatul Estic. Aș dori să menționez lansarea negocierilor pentru acordul de asociere, care ar fi fost imposibilă fără sprijinul tuturor celor 27 de state membre, iar acum ne pregătim de lansarea oficială a discuțiilor despre o zonă de liber schimb aprofundat și cuprinzător. Am reușit, de asemenea, să ajungem, într-un timp record, după doar două runde de negocieri, la un acord privind spațiul aerian comun, am lansat și dialogul privind liberalizarea regimului de vize și am făcut progrese importante. În toate aceste domenii Republica Moldova a fost foarte bine pregătită, ceea ce este extraordinar”

Dirk Schubel a atras, însă, atenția, că este foarte importantă menținerea ritmului și continuarea acestui process întrucât “nimic nu este stabilit până când totul este stabilit”. În ceea ce privește așteptările Bruxellesului de la Republica Moldova pe termen lung, șeful delegației Uniunii Europene a afirmat că Bruxellesul își dorește, la Est, vecini stabili din punct de vedere politic și economic. Potrivit diplomatului European, se așteaptă continuarea reformelor, încetarea disputelor interne. Pe de altă parte, Bruxellesul speră ca politicienii de la Chișinău să ajungă la un consens în ceea ce privește asocierea la Uniunea Europeană sau chiar integrarea europeană.
 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
7,24
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Wed
12
Thu
8
Fri
7
Sat
8
Sun
8
Arhivă Radio Chișinău