Directorul Termoelectrica, Iurie Razlovan: Doar 3% din blocurile din Chișinău au solicitat conectarea la agentul termic până în prezent

  • 10 Octombrie 13:39
Directorul Termoelectrica, Iurie Razlovan: Doar 3% din blocurile din Chișinău au solicitat conectarea la agentul termic până în prezent

Majoritatea grădinițelor din Chișinău s-au conectat deja la căldură. Instituțiile reabilitate termic deocamdată nu simt nevoia de a porni căldura. Doar 3% din blocurile din Chișinău au solicitat conectarea la agentul termic, transmite Radio Chișinău.

Potrivit datelor prezentate de întreprinderea Termoelectrica, majoritatea grădinițelor din Chișinău sunt deja conectate la rețeaua de căldură – 131 din 145. Din peste două mii de blocuri locative, doar o sută au pornit sistemul de încălzire.

Instituțiile care au fost reabilitate termic nu au solicitat deocamdată conectarea, deoarece pierderile de energie sunt mai mici și confortul este asigurat fără încălzire suplimentară, a precizat directorul general „Termoelectrica”, Iurie Razlovan.

La momentul zilei de azi, dimineața, noi avem din 145 de grădinițe conectate 131, din 164 de școli și licee 38 conectate, din 77 de instituții medicale doar 18 conectate, din 2.827 de blocuri locative conectate doar 102, case particulare 15, agenți economici 84. Cifrele relativ sunt încă destul de modeste, adică nu toți consideră că este necesar să deschidă robinetul și asta e dreptul fiecărui consumator să-și gestioneze consumul respectiv, pentru că totul se rezumă la bani, la factura care trebuie achitată. Noi vedem acum un fenomen interesant că sunt grădinițe de exemplu care au fost reabilitate termic și ele nu s-au conectat încă. Pentru că la ei confortul termic încă este ok. Deci pierderea de energie în încăpere este mai mică, necesarul lor de energie este mai mic, temperatura de afară încă nu este atât de joasă”, a spus Iurie Razlovan. 

Agentul termic este menținut tot anul, vara pentru apă caldă, iarna pentru căldură, iar consumatorii pot solicita conectarea oricând, printr-o cerere depusă de gestionarul clădirii, cu condiția ca sistemul intern să fie pregătit tehnic.

„Noi considerăm că noțiunea asta de start a sezonului de încălzire este o noțiune învechită. Pentru că noi în rețelele noastre magistrale, agent termic, sau cum ar fi apa asta preparată, chimic și încălzită, noi o avem în rețelele noastre anul împrejur. Vara noi o folosim ca să furnizăm apă caldă menajeră și iarna aceeași rețea magistrală alimentează consumatorii noștri pentru a ne încălzi. Prin urmare noi considerăm că atunci când consumatorul dorește să se conecteze, se conectează și consumă energia noastră fără a avea o zi anumită. Conectarea, după cum am spus de mai multe ori, în principiu este ca procedură una simplă. Gestionarul edificiului, a organizației, a blocului vine la Termoelectrica, depune o cerere, pașaportul tehnic trebuie să fie semnat. Asta înseamnă că sistemul intern al clădirii respective este pregătit”, a spus Iurie Razlovan. 

Termoelectrica principalul furnizor de energie termică din Chișinău și cel mai mare producător de energie electrică prin arderea combustibililor, acoperind aproximativ 20% din necesarul național.

În prezent, Termoelectrica se confruntă cu datorii moștenite de la fostele CET-1, CET-2 și Termocom: 1,3 miliarde de lei către Energocom, reeșalonate pe o perioadă de 15 ani, și 660 de milioane de lei către Moldovagaz, pentru care se negociază un grafic de plată similar.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
6,24
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:2,06 m/s
Sun
13
Mon
14
Tue
10
Wed
10
Thu
10
Arhivă Radio Chișinău