Directorul Oficiului Național al Viei și Vinului: Este important să se promoveze un consum moderat de vinuri

  • 16 Octombrie 2017 16:21
Directorul Oficiului Național al Viei și Vinului: Este important să se promoveze un consum moderat de vinuri

Sărbătoarea „Ziua Națională a Vinului”, din an în an, capătă amploare, iar acest lucru cere mai multe acțiuni de promovare a consumului moderat de alcool, responsabil, și de protecție a mediului ambiant. Directorul Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV), Gheorghe Arpentin, a spus luni, 16 octombrie, la o conferință de presă, că vor fi întreprinse măsuri pentru a transforma sărbătoarea în una prietenoasă societății și mediului, transmite IPN.

Potrivit lui Gheorghe Arpentin, pe 7 și 8 octombrie, în baza a peste două mii de carnete ale degustătorului au fost consumate 16 mii de pahare cu vin. Alți vizitatori au consumat, procurând pe loc, alte 15 mii de pahare. Un calcul aritmetic arată un consum de jumătate de litru per consumator. Este important, de rând cu promovarea vinurilor, să se promoveze și un consum moderat, a spus Gheorghe Arpentin. O altă provocare sunt deșeurile. Cu cât sărbătoarea e mai extinsă, cu atât deșeurile sunt mai multe. De aceea, se vor desfășura acțiuni prietenoase mediului. „Pentru prima dată vinul a putut fi consumat din pahare reciclabile. Am câștigat în urma implementării acestei măsuri”, a spus Gheorghe Arpentin.

Vasile Bâtca, ministrul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, a comunicat că la cea de-a XVI-a ediție a sărbătorii au participat 47 de vinificatori, mulți dintre ei fiind mici producători. Pe parcursul celor două zile de sărbătoare, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), au fost prezenți în jur de 100 de mii de vizitatori, iar potrivit datelor poliției de frontieră, în Republica Moldova au intrat în aceste două zile – 44,5 mii de cetățeni străini.

Potrivit ministrului, participanților la sărbătoare le-au fost propuse 1000 de mărci de vin, produse în acest an și anul trecut. La vinării au fost scoase spre consum 58 de mii de sticle, iar în PMAN – 48 de mii de sticle. Vasile Bâtca a mai spus că în acest an, per ansamblu pe țară, roada de struguri este estimată la 620 de mii de tone, față de 615,7 mii anul trecut, de pe 129 de mii de hectare de teren cultivat cu viță de vie. din total, 110 mii de tone sunt struguri de masă.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
9,96
Cer senin
Umiditate:70 %
Vint:1,54 m/s
Sat
15
Sun
15
Mon
17
Tue
16
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău