Directorul Institutului Diplomatic Român, Liliana Popescu: Este în interesul României să avem în vecinătate un stat stabil și prosper
-
16 Septembrie 2023 14:35
România sprijină Republica Moldova în procesul de integrare europeană pentru că avem o istorie, o cultură și o limbă comună, dar și pentru că este în interesul României să aibă în vecinătate un stat stabil și prosper. O spune directorul Institutului Diplomatic Român, Liliana Popescu. Potrivit directorului IDR, cetățenii Republicii Moldova trebuie să conștientizeze șansa istorică pe care o are acum Republica Moldova de a deschide negocierile de aderare, notează IPN.
Potrivit directorului Institutului Diplomatic Român, Republica Moldova se bucură acum de o deschidere fără precedent din partea cancelariilor europene, iar această oportunitate ar trebui valorificată pentru a obține, până la sfârșitul acestui an, începerea negocierilor de aderare.
„Acum Republica Moldova este într-o situație foarte benefică. Mă refer la deschiderea din partea Bruxelles-ului, deschiderea din partea capitalelor europene, cum spunea ministrul de Externe al României, Luminița Odobescu, este o șansă istorică. Și această șansă istorică e important să o folosiți, să o luați, să profitați de ea, pentru că aceste condiții puse de Bruxelles, de Comisie, sunt condiții care sunt menite să ajute Republica Moldova să poată să înceapă negocierile, pentru că una este să ai statut de candidat, și e alta să începi negocierile. În istoria Uniunii Europene sunt state care au rămas candidat nu știu câți ani, fără să înceapă negocierile. De exemplu, Republica Macedonia de Nord a fost împiedicată ani de zile să înceapă negocierile, deși avea statut de candidat”, a spus directorul Institutului Diplomatic Român, Liliana Popescu, în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.
Șefa IDR mai spune că România rămâne cel mai important avocat al Republicii Moldova la Bruxelles, întrucât Bucureștiul își dorește în vecinătate un stat prosper, stabil și sigur.
„Noi considerăm Republica Moldova ruda noastră, fratele nostru. Vrem să sprijinim pentru că suntem de aceeași limbă și cultură, avem o istorie comună. Pe de altă parte, este și în interesul României să avem în vecinătate un stat stabil, prosper, integrat în Uniunea Europeană. În această perioadă Republica Moldova este legată ombilical de Ucraina. Șansa Republicii Moldova a venit pe filiera acestei agresiuni și invazii rusești în Ucraina, dar nu știm cum vor evolua lucrurile. Cetățenii Republicii Moldova trebuie să conștientizeze importanța acestei șanse de a deveni parte integrantă a unei societăți care este ghidată de principiul legii, spre deosebire de o societate care funcționează în stil mafiot. Sunt fericită că România a luat calea integrării în UE și NATO pentru că avem pace, avem stabilitate și chiar prosperitate”, a mai spus Liliana Popescu.
Directorul Institutului Diplomatic Român, Liliana Popescu, se află la Chișinău, împreună cu alți colegi de la București, pentru a instrui demnitari, membri ai corpului diplomatic și funcționari publici din Republica Moldova. Programul de formare profesională în domeniul afacerilor europene este organizat de Institutul Diplomatic Român în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe și Agenția Internațională pentru Cooperare în Dezvoltare.