Directorul CIA: Eșecurile militare din Ucraina l-ar putea determina pe Putin să folosească o armă nucleară
-
15 Aprilie 2022 09:41
Eșecurile militare din Ucraina l-ar putea determina pe președintele rus Vladimir Putin să folosească acolo o armă nucleară tactică sau de mică putere, a estimat joi șeful CIA, William Burns, transmite AFP.
,,Având în vedere că președintele Putin și conducătorii ruși s-ar putea scufunda în disperare, ținând cont de eșecurile pe care le-au suferit până în prezent din punct de vedere militar, niciunul dintre noi nu poate trata cu ușurință aceasta amenințare reprezentată de potențiala folosire a armelor nucleare tactice sau armelor nucleare de mică putere", a declarat William Burns într-un discurs la Atlanta, potrivit Agerpres.
Kremlinul a vorbit despre punerea în alertă a forțelor sale nucleare, ,,dar nu am văzut cu adevărat niciun semn concret, cum ar fi desfășurări sau măsuri militare care ar putea agrava îngrijorările noastre'', a adăugat șeful principalei agenții americane de informații, vorbind studenților de la Georgia Tech.
,,Evident că suntem foarte îngrijorați. Știu că președintele (Joe) Biden este profund îngrijorat de riscul unui al Treilea Război Mondial și face totul pentru a evita să ajungă la punctul în care un conflict nuclear devine posibil", a continuat el.
Rusia dispune de numeroase arme nucleare tactice, mai puțin puternice decât bomba de la Hiroshima, în conformitate cu doctrina sa "escaladare-dezescaladare" care ar consta în a folosi primii o armă nucleară de mică putere pentru a recâștiga avantajul în cazul unui conflict convențional cu occidentalii.
Această ipoteză include ca "NATO să intervină militar pe teren în Ucraina în cursul acestui conflict, dar așa ceva nu este planificat, după cum a spus clar președintele", a subliniat șeful CIA.
Reamintind că a fost ambasador al Statelor Unite la Moscova, William Burns nu a avut cuvinte destul de dure pentru un Vladimir Putin "revanșard", "încăpățânat", care de-a lungul anilor s-a scufundat într-un "mix exploziv de nemulțumiri, ambiție și nesiguranță".
"În fiecare zi, Putin demonstrează că o putere în declin poate fi la fel de destabilizatoare ca o putere ascendentă", a adăugat el.