Directoarea Platformei pentru Inițiative de Securitate și Apărare, Natalia Albu: Se observă o intensificare a relațiilor Republica Moldova – NATO

  • 15 Iulie 2023 11:25
Directoarea Platformei pentru Inițiative de Securitate și Apărare, Natalia Albu: Se observă o intensificare a relațiilor Republica Moldova – NATO

Se observă o intensificare a relațiilor Republica Moldova - NATO, iar prezența ministrului de Externe, Nicu Popescu, la ministerialele NATO de la București și la summit-ul NATO de la Vilnius confirmă acest lucru. O spune directoarea executivă a Platformei pentru Inițiative de Securitate și Apărare, Natalia Albu. Potrivit expertei, pentru o apropiere a Republicii Moldova de blocul Nord-Atlantic este necesară susținerea populației, a societății civile și a decidenților politici din țară, notează IPN.

Directoarea Platformei pentru Inițiative de Securitate și Apărare spune că summit-ul de la Vilnius, desfășurat în perioada 11-12 iulie, a fost unul important și deosebit, având un format mai extins, întrucât au fost invitate nu doar statele aliate, ci și țările partenere. De asemenea, summit-ul s-a remarcat prin pachetul de asistență majoră oferit de țările NATO Ucrainei și prin acceptul Turciei de a susține aderarea Suediei la Blocul Nord-Atlantic. Și Republica Moldova s-a bucurat de atenție din partea NATO, prin mesajul tranșant din partea NATO privind retragerea trupelor ruse staționate ilegal în regiunea transnistreană.

„Avem o intensificare a relațiilor Republica Moldova-NATO. Este clar că există un interes reciproc. O creștere a interesului față de Republica Moldova s-a observat și în cadrul ministerialelor NATO care au avut loc în noiembrie anul trecut. Atunci, în premieră, ministrul de Externe al Republicii Moldova a fost invitat la o astfel de masă de discuții. Nu este suficient ca cetățenii, societatea civilă să-și dorească o apropiere de NATO, ci și factorul politic trebuie să fie consecvent și coerent. Acum vedem că NATO mai curajos vine cu mesaje către Federația Rusă, iar solicitarea de retragere a trupelor străine presupune garantarea suveranității și integrității Republicii Moldova”, a spus Natalia Albu în cadrul emisiunii „Paralela 47” de la Radio Moldova.

În același context, președinta Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale, Angela Grămadă, laudă capacitatea autorităților de la Kiev de a comunica și sugerează Chișinăului să ia exemplul comunicării strategice de la partea ucraineană.

„Republica Moldova trebuie să ia lecții de la partea ucraineană pe aspecte de comunicare. Ei se pricep la strategiile eficiente de comunicare. Ei comunică punctat, merg direct la țintă. Pe când Republica Moldova ezită de foarte multe ori, încearcă să nu supere state care atentează la interesele noastre și din aceste motive noi pierdem teren”, a spus Angela Grămadă.

În timpul summit-ului NATO de la Vilnius a fost semnată o declarație comună a aliaților care vizează, inclusiv, Republica Moldova. În declarație se menționează că NATO cere Rusiei să-și retragă trupele staționate ilegal în regiunea transnistreană. De asemenea, alianța și-a reiterat sprijinul pentru integritatea teritorială și suveranitatea Republicii Moldova, în cadrul granițelor recunoscute la nivel internațional.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese * Știri
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:54 %
Vint:4,12 m/s
Mon
13
Tue
11
Wed
10
Thu
8
Fri
8
Arhivă Radio Chișinău