Direcția Administrație Publică din Bălți a elaborat un proiect pentru a-i oferi limbii ruse statut de limbă de comunicare la ședințele Consiliului municipal

  • 24 Ianuarie 2021 11:00
Direcția Administrație Publică din Bălți a elaborat un proiect pentru a-i oferi limbii ruse statut de limbă de comunicare la ședințele Consiliului municipal

Deși Curtea Constituțională a anulat legea privind statutul limbii ruse în Republica Moldova, autoritățile din Bălți ignoră această decizie. Direcția Administrație Publică din Bălți, a elaborat un proiect de hotărâre, pentru a-i oferi limbii ruse statut de limbă de comunicare la ședințele Consiliului municipal. Proiectul a provocat ieri dispute aprinse în timpul unor dezbateri publice, se arată într-un material realizat de TVR MOLDOVA.

Potrivit sursei citate, consultările publice de la Bălți au început cu scandal. Consilierii din opoziție au criticat dur inițiativa Direcției Administrație Publică de a-i obliga să vorbească la ședințele consiliului în două limbi, inclusiv în limba rusă. Mai mult, opoziția s-a arătat indignată că autoritățile locale au inclus în proiect și glotonimul "limba moldovenească" în locul "limbii române".  

ELENA BORDIANU, consilier municipal,  Bălți: „Potrivit articolului 13 din constituție și anume aliniatul 8, în interpretarea Curții Constituționale din 5 decembrie 2013, limba de stat este limba română. Solicit ca acest punct să fie modificat sau să fie exclus din acest regulament tocmai pentru a nu pune și mai mult jăratic pe o problemă atât de sensibilă.”

MAXIM KALMYKOV,  consilier municipal, Bălți: „Eu m-am născut în această țară. Susțineți că sunt în vizită, îmi oferiți ospitalitate? Poate doriți să plec de aici. ”

VEACESLAV ZELENEȚCHI, consilier municipal, Bălți: „ Nu trebuie să faceți schimbări pentru că proiectul conține norme de comunicare între noi.  Și nu trebuie să politizați subiectul. Și haideți să muncim și să ne ocupăm de lucruri importante.”

CRISTINA CRAEVSCAIA, consilier municipal Bălți: „Consider că formula optimă pentru punctul 6 este de a introduce limba de stat și alte limbi de circulație pe teritoriul unității administrativ -teritoriale.”

Consilierul Sergiu Burlacu spune că peste 55 la sută dintre locuitorii municipiului Bălți vorbesc limba română.

SERGIU BURLACU, consilier municipal, Bălți: „Observăm că primăria și consilierii conduși de Grigorișin și Usatîi încearcă să includă sintagma de limbă moldovenească, ba chiar mai mult, solicită ca ședințele consiliului municipal, activitățile comisiilor de specialitate să fie moderate inclusiv la egală măsură și în limba rusă. Asta se face chiar dacă regulamentul precedent nu includea astfel de specificații precum limbă moldovenească și limbă rusă.”

La consultări au participat mai mulți locuitori ai orașului Bălți, care s-au arătat revoltați că ședința a fost moderată în limba rusă.

ION BLAJ, locuitor, Bălți: „Acum a fost o șmecherie. M-a invitat pe mine să facă cu mine o consultație,  ca cetățean, ca pensionar și eu nimic nu am înțeles din ce spune ea.”

MAXIM BURDUJA, locuitor, Bălți: „Noi vedem în Bălți, în ziua de azi, că școlile române, cu predare în limba română, sunt supra aglomerate, școlile în limba rusă se închis una după alta sau sunt cu unu minim de copii . Este o discriminare majoră”

Consilierii nemulțumiți de propunerea Administrației Publice insistă ca în regulament să fie menționată sintagma limba română și alte limbi.  O decizie finală va fi luată în următoarele 3 săptămâni, la una dintre ședințele consiliului municipal Bălți.
 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-4,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău