Diplomatul Oleg Serebrian a depus jurământul pentru funcția de viceprim-ministru al Reintegrării

  • 19 Ianuarie 2022 10:23
Diplomatul Oleg Serebrian a depus jurământul pentru funcția de viceprim-ministru al Reintegrării timpul.md
Oleg Serebrian

Diplomatul Oleg Serebrian a depus astăzi jurământul pentru funcția de viceprim-ministru al Reintegrării. Acesta preia un dosar complicat, după cum au subliniat conducerea Republicii Moldova și mai mulți experți. La ceremonia oficială, președinta Maia Sandu și-a exprimat încrederea că noul șef de la Reintegrare va avansa în procesul de reglementare a dosarului transnistrean, transmite Radio Chișinău.

La ceremonia oficială de învestire în funcție a lui Oleg Serebrian, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a subliniat că portofoliul reintegrării nu este deloc simplu. Șefa statului a vorbit și despre necesitatea unei soluții pentru conflictului transnistrean.

Vorbind despre acest portofoliu, vorbim despre sarcina de a identifica o soluție pașnică, diplomatică a conflictului transnistrean, o soluție care respecte integritatea și suveranitatea teritorială a Republicii Moldova, o soluție care să rezulte într-un stat funcțional”.

Premierul Natalia Gavriliță a subliniat, de asemenea, că bunăstarea cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului este o prioritate pentru actuala conducere a Republicii Moldova.

La rândul său, Oleg Serebrian a spus după preluarea mandatului, că este un dosar complicat, cu multe aspecte sensibile în aproape toate domeniile. Într-un interviu pentru Radio Chișinău, oferit cu câteva zile înainte de a intra în funcție, Oleg Serebrian a apreciat dialogul dintre Chișinău și Tiraspol.

„Trebuie să spun că și felul nostru atent de a ne apropia de dosarul transnistrean, modalitatea dialogului este întotdeauna dată ca exemplu în capitalele mari. Dialogul există, acesta este un element important, nu s-a întrerupt canalul de comunicare, chiar dacă a fost problematic în anumite perioade, s-au produs mici devieri de la parcurs, în principiu dialogul a continuat  tot timpul. Și suntem oferiți partenerilor din țările caucaziene mai ales, ca un exemplu demn de urmat”.

Fostul ministru al Apărării Viorel Cibotaru consideră că dosarul transnistrean este complicat acum și de situația regională tensionată dintre Rusia și Ucraina. Acesta crede că într-un scenariu optimist, apropierea Republicii Moldova de UE ar putea contribui la soluționarea rapidă a diferendului transnistrean.

„Problema de reintegrare nu s-a modificat în ultimele decenii și ea constă în restabilirea integrității și suveranității Republicii Moldova în limitele în care a fost recunoscut statul Republica Moldova în 1991(…) Noi ne aflăm acum în toiul unei situații care conduce spre reizbucnirea unor ostilități în apropierea Republicii Moldova, care afectează întreg procesul de reglementare, pentru că este vorba despre un actor cum este Federația Rusă și regimul pe care îl susține în stânga Nistrului. Nu cred că Federația Rusă va fi suficient de deschisă pentru a veni în întâmpinarea Chișinăului pentru a satisface așteptările societății RM. Mă aștept la un mandat destul de greu al domnului Serebrian”.

Funcția de viceprim-ministru pentru Reintegrare a rămas vacantă după ce Vlad Kulminski, a demisionat în luna noiembrie, invocând motive personale.

Oleg Serebrian este diplomat de carieră. El a condus misiunile diplomatice ale Republicii Moldova din Franța, Germania și a fost ambasador la UNESCO. După misiunea de diplomat la Berlin, încheiată recent, Oleg Serebrian a condus Institutul Diplomatic din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie moderată
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău