Din 1 ianuarie 2025, instituțiile publice folosesc sistemul online „Trezoreria” pentru plata salariilor
-
10 Ianuarie 18:51
De la 1 ianuarie 2025, instituțiile publice folosesc sistemul online „Trezoreria”. Ministerul Finanțelor informează că procesul de achitare a salariilor este în plină desfășurare, la fel ca și conectarea instituțiilor la acest sistem și sesiunile de instruire începute la începutul lunii decembrie anul trecut.
Potrivit Ministerului Finanțelor, au fost alocate resurse umane suplimentare pentru a sprijini instituțiile în perioada de tranziție și pentru ca plățile să fie efectuate fără dificultăți.
„Ne cerem scuze dacă au existat întârzieri sau neclarități pentru unele instituții în perioada de tranziție. Am alocat resurse umane suplimentare pentru a sprijini instituțiile și pentru ca plățile să fie efectuate fără probleme”, menționează instituția.
Ministerul Finanțelor a dat asigurări că există suficiente fonduri pentru toate plățile prevăzute în buget, inclusiv salarii.
„Rămânem dedicați să asigurăm un proces cât mai simplu și rapid pentru toți beneficiarii. Avem suficiente fonduri pentru toate plățile prevăzute în buget, inclusiv salarii”, mai precizează Ministerul Finanțelor.