Dicționarul Collins a desemnat cuvântul anului

  • 08 Noiembrie 2018 09:32
 Dicționarul Collins a desemnat cuvântul anului

Cuvântul anului 2018, conform versiunii editorilor dicționarului "Collins Dictionary", este "single-use" ("unică folosință").

„Termenul „single-use", care se referă la obiecte, a căror folosire nelimitată este reclamată că dăunează mediului și lanțului alimentar, a fost declarat cuvântul anului 2018 de către Collins Dictionary.

Single-use este atribuit produselor, adesea celor din plastic, care sunt fabricate pentru o singură folosire înainte de a fi aruncate. Imaginile cu obiectele din plastic, plutind în cele mai îndepărtate zone ale oceanelor - ambalaje, sticle și pungi - au condus la declanșarea unor ample campanii pentru reducerea utilizării lor", se precizează într-un comunicat al editurii.

Collins Dictionary subliniază că, începând din anul 2013, acest cuvânt a început să fie folosit de patru ori mai des, pe fondul creșterii informațiilor legate de această problemă.

În lista scurtă a cuvintelor candidate la titlul de "Cuvântul anului" s-au aflat, de asemenea, termenii "backstop" - termen folosit în legătură cu acordurile juridice privind statutul graniței dintre Irlanda și Irlanda de Nord, în absența unui acord între Marea Britanie și UE privind Brexit, "gammon" - cuvânt folosit pentru a descrie bărbații de vârstă mijlocie cu fețe roții și viziuni reacționare, susținători ai Brexit, dar și "MeToo" - "Și eu", termen care a început să indice mișcarea împotriva hărțuirii sexuale, în special la locul de muncă.

sursa: rador

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
6,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
2
Thu
1
Arhivă Radio Chișinău