Diagnosticarea la timp a copiilor cu autism este problematică în Republica Moldova, constată experții
-
07 Aprilie 2019 15:37
Diagnosticarea la timp, dar și terapia copiilor cu autism a este problematică în Republica Moldova, iar pentru a aplica cele mai bune metode de terapie pentru acești copii, pentru a evolua și a obține abilitățile necesare pentru incluziune socială e nevoie ca toți subiecții implicați să-și unească eforturile.
Opinia a fost exprimată de Aliona Dumitraș, director executiv al Asociației Obștești „SOS Autism Moldova”, în cadrul unei conferințe internaționale, care s-a desfășurat pe 5 și 6 aprilie la Chișinău, transmite IPN.
Prezentă la deschiderea conferinței, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Silvia Radu, a menționat că viitorul copiilor cu autism depinde foarte de implicarea atât a autorităților, cît și a specialiștilor în domeniu și întregii societăți. Ministra este convinsă că doar împreună se va reuși punerea în aplicare a realizărilor pentru ca „fiecare copil cu autism, dar și familiile lor, să aibă acces la programe de terapie și învățare a abilităților de viață”.
Ministra a subliniat că, odată cu aprobarea Planului de acțiuni al Programului național de sănătate mintală 2017-2021, a fost elaborat Protocolul clinic național „Tulburări de spectru autist la copil și adult”, Protocolul clinic standardizat pentru medicii de familie” și Regulamentul de organizare și funcționare al Centrului specializat de intervenție pentru tulburări din spectrul autist.
Centrul are menirea de a oferi suport specializat copiilor și tinerilor adulți în realizarea maximă a potențialului său de dezvoltare fizică, cognitivă, socio-afectivă, comunicativă, a capacității de adaptare, prin acordarea serviciilor de sănătate mintală, corecție logopedică, kinetoterapie, servicii psiho-pedagogice, psihologice.
Copiilor cu autism, până la un an le lipsește „înviorarea” în prezența mamei, ei nu zâmbesc la demonstrarea diferitor jucării, au dereglări de somn, excitabilitate. Acești copii au frică de tot ce apare nou în anturaj. La vârsta de 2-3 ani la ei apar mișcări steriotipe (fuga „pe cerc”, diferite sărituri), ei se joacă cu obiecte ce nu au destinația de joc, refuză contactul cu semenii lor, preferând singurătatea, jocurile au un caracter monoton.
Până la vârsta de 5-6 ani copilul-autist nu răspunde la întrebări, deși unii știu să vorbească. La majoritatea copiilor-autiști se evidențiază insuficiența intelectuală secundară sau retard mintal și la circa 40% din ei se constată insuficiența intelectuală ușoară sau intelect normal.