Dezbaterile publice privind sistemul uninominal sunt mimate (Revista presei)
-
06 Aprilie 2017 09:24
Revista presei din 6 aprilie 2017
Doi deputați au părăsit fracțiunea PL din Parlament, informează portalul Agora. Vladimir Cernat și Artur Gutium au criticat politica internă a partidului și au declarat că vor rămâne deputați neafiliați. Astfel, PL rămâne cu 11 deputați în Parlament.
„Dezbaterile publice privind sistemul uninominal sunt mimate – titrează Report.md. Opt organizații non-guvernamentale au cerut Parlamentului să renunțe la proiectul de lege privind votul uninominal, în timp ce la Parlament se desfășurau dezbateri publice privind sistemul uninominal. ONG-iștii cred că dezbaterile sunt mimate, dat fiind faptul că mai toți cei care au vorbit la dezbateri au susținut proiectul. Potrivit reprezentanților societății civile, sistemul electoral nu trebuie schimbat, ci îmbunătățit. Felul cum se organizează dezbaterile la Parlament și cum sunt mediatizate de presa afiliată Partidului Democrat, denotă faptul că PD vrea să forțeze introducerea sistemului uninominal, încercând totodată să lase impresia falsă că l-au consultat în prealabil cu societatea civilă, susțin semnatarii declarației”.
„După scrutinul din 1994, în Parlament au venit președinții de colhozuri, în 2018 vor veni președinții consiliilor raionale. Ce partid îi are cei mai mulți?” – o întrebare pe care o găsim în Ziarul Național. În încercarea de a schimba sistemul electoral din R. Moldova în unul uninominal, nu ar trebui să comparăm primul Parlament al R.Moldova, supranumit al Independenței, cu situația actuală, susține fostul consilier prezidențial pe probleme de politică Aurelia Peru. Ea amintește că la începutul anilor 90 erau cu totul „alte circumstanțe”, iar următorul Parlament „nu va fi al Independenței, dar viceversa – al dependenței”. Citiți în Ziarul Național ce s-ar ascunde în spatele inițiativei legislative a democraților de a schimba sistemul electoral, ce urmări ar avea un asemenea sistem pentru R. Moldova, mimează sau nu astăzi Vlad Plahotniuc o confruntare cu Igor Dodon.
Referindu-se la aceeași temă – votul uninominal – Alexandru Solcan scrie pe portalul Deschide.md că, „din punct de vedere matematic, niciun sistem electoral nu este perfect, iar decizia în favoarea unui sau altui model, chiar dacă va rezulta din calcule, inclusiv matematice, va fi una politică și trebuie tratată ca atare”.
Adevărul scrie că „Republica Moldova reprezintă o uriașă operațiune de marketing, învăluită în cadrele clasice ale unei dezinformări de proporții: a fost creat și popularizat un stat care nu are un teritoriu clar definit, un stat care nu are curajul să își denumească propria limbă oficială, un stat cu un imn destinat să glorifice unirea cu alt stat, un stat care nu are o istorie proprie, un stat care nu are simboluri naționale proprii și un stat care nu are o economie autonomă și nici instituții autonome. Propaganda a fost singurul lucru care a funcționat și încă funcționează bine la Chișinău”, constată expertul Petrișor Peiu, într-o analiză preluată de Adevărul.
Ediția din 6 aprilie a Ziarului de Gardă aduce în vizor oamenii sistemului, zeci de funcționari importanți la 7 aprilie 2009 care și astăzi conduc R. Moldova. „Unii șefi ai comisariatelor de poliție în care au fost torturați tinerii au revenit la șefia acelor subdiviziuni, iar unii dintre politicienii care erau atunci la guvernare au ajuns astăzi să lucreze cot la cot cu cei care erau atunci în opoziție și strigau „Jos Comuniștii”.
În noua ediție a Ziarului de Gardă vedeți cine sunt, de fapt, intermediarii viceministrului Economiei, bănuit de abuz de putere și reținut pentru 30 de zile. Tot aici citiți despre problema salarizării în educație, care a scos mii de profesori în stradă, despre sărăcia ca sinonim al școlii și exodul dramatic al copiilor și cadrelor didactice. De asemenea, citiți noile povești de viață ale moldovenilor aflați departe de casă.