Deținătorii de terenuri vor fi obligați să întreprindă măsuri de combatere a buruienilor

  • 23 Noiembrie 2018 16:27
Deținătorii de terenuri vor fi obligați să întreprindă măsuri de combatere a buruienilor

Deținătorii de terenuri vor fi obligați să întreprindă măsuri de combatere și prevenire a răspândirii buruienilor, potrivit unor modificări la Codul funciar și Codul contravențional, care au fost adoptate astăzi în lectură finală de către parlament, transmite MOLDPRES.

Inițiativa legislativă prevede sancțiuni pentru neîndeplinirea obligației de combatere și prevenire a răspândirii buruienilor. Sunt prevăzute amenzi de până la 1 500 de lei, în cazul persoanelor fizice, și de maximum 6 000 pentru persoanele juridice. Amenzile vor fi aplicate de către Inspectoratul de Protecție a Mediului.

Reglementările mai stabilesc competențe pentru guvern de elaborare a măsurilor de protecție a terenurilor, inclusiv combaterea și prevenirea răspândirii buruienilor. De asemenea, consiliile raionale și municipale, precum și cele sătești și orășenești vor exercita controlul asupra folosirii și protecției terenurilor. 

Modificările propuse au drept scop diminuarea efectelor negative asupra sănătății populației provocate de mai multe buruieni, inclusiv ambrozia. Ambrozia este o plantă care crește pe marginea drumului, pe terenurile necultivate, în grădini, în culturile de cereale și de floarea-soarelui. Polenul acestei plante, purtat de vânt, provoacă polinoze și astm, iar la sfârșitul verii - începutul toamnei este unul dintre factorii agravanți ai astmului bronhic. În culturile agricole prezența buruienii cauzează pierderi semnificative de recoltă.

Sursa. Moldpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:86 %
Vint:7,2 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău