Detalii despre procesul de vaccinare anti-COVID în R.Moldova. Primul lot de doze ar putea ajunge până la sfârșitul acestei luni

  • 11 Ianuarie 2021 14:41
Detalii despre procesul de vaccinare anti-COVID în R.Moldova. Primul lot de doze ar putea ajunge până la sfârșitul  acestei luni

Primul lot de vaccin împotriva COVID-19 ar putea ajunge în Republica Moldova până la finele lunii ianuarie. Anunțul a fost făcut de către secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Tatiana Zatîc, în cadrul unui briefing unde a prezentat Planul național de imunizare anti COVID-19. Funcționarul nu a precizat, însă, cine este producătorul vaccinului. 

Planul național de imunizare include trei etape de vaccinare, în funcție de disponibilitatea vaccinului. La prima etapă vor fi vaccinați împotriva COVID-19 lucrătorii din instituțiile medico-sanitare, personalul din farmacii, medicii rezidenți, elevi și studenți cu profil medical, personalul din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, asistenții sociali comunitari. La etapa a doua vor fi vaccinați adulții cu vârsta de peste 60 de ani, angajații din structurile de menținere și asigurare a ordinii publice, dar și lucrătorii din domeniul educației. La etapa a treia va fi vaccinată populația generală. 

Vaccinul se va administra în cadrul instituțiilor medico-sanitare. Vaccinarea va fi gratuită. Vaccinarea persoanelor care au suportat COVID-19 se va efectua odată cu însănătoșirea acestora. Vaccinarea contra COVID-19 se va oferi indiferent dacă persoana a suportat COVID-19. Nu se va solicita un test de anticorpi înainte de a fi vaccinat, a subliniat Tatiana Zatîc.

Rep. Moldova va recepționa cu titlu gratuit prin intermediul Programului COVAX vaccinul împotriva COVID-19 pentru 20% din populația țării. Totodată, au fost solicitate doze la preț preferențial pentru încă 30 la sută din populație. O cantitate de doze de vaccin sub formă de donație urmează să fie oferit de către Uniunea Europeană. De asemenea, 200 de mii de doze urmează să fie oferite ca ajutor din partea României. Obiectivul urmărit de autorități este vaccinarea a 70 la sută din populația țării.

Secretarul de stat Tatiana Zatîc a menționat că sistemul de sănătate este pregătit să gestioneze și să administreze vaccinurile. Ea a informat că pentru păstrarea vaccinurilor centrele de sănătate publică dețin în dotare congelatoare  care asigura temperatura de -20 grade C, iar în cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică există un congelator care asigură o temperatură de până la -80 grade C cu o capacitate de stocare de 100 de mii de doze de vaccin. Secretarul de stat a mai informat că până la sfârșitul lunii ianuarie alte patru congelatoare noi urmează să ajungă în Rep. Moldova.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
7,24
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău