DETALII despre demisia lui Dorin Drăguțanu și Marin Moloșag

  • 21 Septembrie 2015 16:46
DETALII despre demisia lui Dorin Drăguțanu și Marin Moloșag

Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Dorin Drăguțanu, împreună cu viceguvernatorul BNM, Marin Moloșag, și-au anunțat luni, 21 septembrie, demisia.

Cei doi și-au motivat plecarea cu intensificarea presiunilor politice asupra BNM și conducerii acesteia.
 
Anunțul a fost făcut de cei doi funcționari  în cadrul unei conferințe de presă. Dorin Drăguțanu a afirmat că va asigura oricât va fi nevoie interimatul pentru a asigura tranziția către noua conducere.

Demisia urmează a fi acceptată de către Parlament, iar Dorin Drăguțanu a afirmat că își va îndeplini atribuțiile pînă la momentul în care demisia va fi acceptată

Potrivit lui Dorin Drăguțanu, el  a decis să părăsească postul de guvernator al BNM din cauza ”atacurilor murdare” la adresa sa și a instituției pe care o reprezintă  din partea unor politicieni, inclusiv a premierului Valeriu Streleț, care nu și-ar doriprelungirea investigației realizate de compania Kroll în ceea ce privește furtul de la Banca de Economii și pedepsirea persoanelor vinovate. 

Totodată, Dorin Drăguțanu i-a acuzat pe unii dintre cei vinovați de fraudele de la Banca de Economii că ar fi declanșat o campanie de discreditare a sa pentru a arunca toată vina pentru  situația creata pe BNM.
Potrivit lui Dragutanu, mai mulți politicieni au încercat discreditarea companiei Kroll și împiedicarea negocierilor.

În acelașii timp Dorin Drăguțanu a declarat că în cazul în care presiunile vor continua, va face publice o serie de informații despre adevărații beneficiari ai furtului din sistemul bancar moldovenesc.

„Demisia noastră este un răspuns impus de unii politicieni care ne-au presat să demisionăm pentru că nu ar fi găsit motivele legale pentru a ne demite în Parlament. Timpul va arăta cine stau în spatele acestor atacuri. Pentru asta mai trebuie puțină răbdare așteptăm investigațiile Kroll care vor arăta cine a făcut frauda la Banca de Economii și cum au fost ascunse urmele. A venit momentul când politicienii trebuie să răspundă pentru acțiunile lor. Pentru modul în care încearcă să destabilizeze situația de la BNM. Dacă presiunile vor continua voi fi nevoit să spun lucrurilor pe nume, mai ales ca acum am mâinile libere”, a declarat Dorin Draguțanu.

Demisia lui Dorin Drăguțanu survine cu o zi înaintea vizitei anunțate a delegației Fondului Monetar Internațional la Chișinău.

Președintele Parlamentului a luat act de cererea de demisie a Guvernatorului BNM, Dorin Drăguțanu și a Viceguvernatorul Băncii Naționale Marin Moloșag, iar spune că acum urmează evaluarea riscurilor pe care le poate aduce această decizie.

"Am avut discuții cu Drăguțanu și Moloșag înainte ca ei să-și anunțe demisia, le înțeleg intențiile! Acum încercăm să evaluăm riscurile pentru că ele chiar există", a declarat speakerul pentru Deschide.MD.

Despre cerința lui Dorin Drăguțanu de a fi învestită cât mai rapid o nouă conducere, Andrian Candu ne-a spus că se va acționa conform legii.

"Avem trei luni la dispoziție. Acum sunt în legătură cu FMI, discut cu ei după car vedem ce facem mai departe", a conchis președintele Parlamentului.

Dorin Drăguțanu a fost învestit în funcția de Guvernator a BNM la 6 noiembrie 2009.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău