O continuitate neîntreruptă a politicilor de expansionism

Una din ideile de la care autorul și-a pornit expunerea, s-a redus la constatarea situației, în fond destul de banală, că, adesea, elitele conducătoare ale regimurilor politice autoritare și totalitare formează în mod deliberat idei și mituri utopice, răspândite intenționat în rândul maselor. O astfel de manipulare masivă a conștiinței societății dă naștere în timp la o imagine distorsionată a percepției lumii pentru milioane de oameni, făcând posibilă unirea grupurilor politice și sociale disparate în jurul unui lider național în numele unui obiectiv specific. Cu toate acestea, o asemenea acțiune de manipulare este și un instrument puternic pentru păstrarea pe termen lung a puterii personale. „Și istoria Rusiei nu este nicidecum o excepție”, a concluzionat în această ordine de idei autorul.

Apelând la istoria timpurie a Rusiei încă din epoca Kieveană și până în ziua de azi, el a constat o continuitate neîntreruptă a politicilor de expansionism în plan extern, care nu a părăsit niciodată Rusia, urmărind-o de-a lungul întregii sale dezvoltări istorice. Expansionismul în exterior a devenit unul dintre motoarele formării statului rus, imprimându-i modelul de dezvoltare cu un specific pronunțat de dominare a metodelor extensive pe termen lung. În ultima instanță, acest model de dezvoltare a influențat și a modelat caracterul și comportamentul public al națiunii ruse, care este predispusă să ignore eforturile canalizate pe obținerea beneficiilor din contul intensificării schimbărilor în bine pe interiorul propriei societăți, în favoarea expansiunii în exterior.

Expansionism prelua și extins de bolșevici

Chiar și bolșevicii, fiind contestatari aprigi ai politicilor țarismului, când au ajuns la putere în Rusia în octombrie 1917, au preluat cu entuziasm steagul expansionismului continental al țarilor ruși. Este adevărat, că i-au dat o culoare comunistă și l-au avansat la scară globală prin ideea organizării revoluției mondiale. Expansionismul sovieto-comunist a dus la formarea în 1919 la Moscova a Kominternului, care și-a constituit propriile secții - partide național-comuniste și le-a transformat într-un instrument de politică externă al imperiului sovietic în expansiune teritorială. Cu toate acestea, curând a devenit clar că această idee era doar un mit gol, o utopie irealizabilă și, în 1943, sub presiunea aliaților săi din coaliția anti-Hitler, Stalin a fost nevoit să dizolve Kominternul.

Dar căderea Internaționalei Comuniste defel nu a influențat instinctele expansioniste ale Kremlinului. Propaganda de stat a URSS în anii postbelici a fost construită în jurul mai multor trucuri propagandistice care au format mitologia politicii externe sovietice. Una din tezele fundamentale ale expansionismului sovietic se baza pe acuza că imperialismul american a preluat întregul glob și a împiedicat restul lumii să avanseze către un viitor comunist luminos. Profesorul Garbuzov a afirmat în articolul său „că politica externă a URSS în anii Războiului Rece a fost imaginea în oglindă a politicii SUA”, ambele superputeri au folosit metode propagandistice confrontaționiste comparabile și au practicat aceleași instrumente de politică externă pentru a-și crea propriile sfere de influență geopolitică globală. Lumea Războiului Rece era împărțită în zone de influență geopolitică între două mari imperii – SUA și URSS.

Comunismul „a putrezit” fără să vadă „putrezirea” capitalismului

Numai că destinul acestor două imperii ale contemporaneității a fost cu totul diferit. URSS reieșea din postulatul ideologiei comuniste despre moartea inevitabilă a capitalismului și, deci, prăbușirii tot atât de inevitabile a imperiului american și a victoriei comunismului mondial. Însă profeția comunistă despre „criza generală a capitalismului” așa și nu s-a adeverit și nu a dus niciodată la victoria comunismului mondial. Dimpotrivă, Uniunea Sovietică s-a dezintegrat sub greutatea contradicțiilor interne profunde și, odată cu prăbușirea sa, sistemul socialismului, ajuns într-o fundătură, s-a prăbușit. Mișcarea comunistă mondială s-a aflat și se află într-o criză profundă, fără a-și atinge niciodată scopul.

Spre deosebire de lumea socialistă, situația s-a dovedit a fi diferită în Occidentul capitalist. Depășind crizele, capitalismul occidental nu a murit, ci a evoluat predominant în direcții socialiste și neoliberale. Sistemul capitalist, urmând regula conform căreia „dacă vrei să supraviețuiești, schimbă-te”, a devenit din ce în ce mai reglementat de stat, din ce în ce mai uman și mai atractiv pentru propriii cetățeni. Responsabilitatea socială a statului și a afacerilor a devenit norma lumii occidentale.

Represiuni pentru deschiderea ochilor

Această capacitate a capitalismului, sub influența crizelor, de a se adapta rapid și de a scăpa de propriile vicii, de a se dezvolta și a se îmbunătăți constant, s-a dovedit a fi dincolo de viziunea doctrinarilor sovietici, deveniți iarăși populari în societatea rusă post-sovietică. Pe acest fundal logic, profesorul Garbuzov a venit la o concluzie, care, cu siguranță, a enervat Kremlinul și a provocat represiuni politice asupra autorului. „Astăzi, pe valul de sentimente anti-occidentale într-o atmosferă de frenezie pseudo-patriotică, care a cuprins populația Rusiei, care ascultă în mod regulat „cântece vechi despre lucrul principal” și care, cu o uimitoare ușurință, percepe naiv și nepăsător tezele de propagandă totală de stat, care creează noi mituri și odată cu ele formează conștiința utopică modernă. Aceste mituri sunt propagate zi și noapte de o nouă generație de manipulatori politici profesioniști bine plătiți și de numeroși prezentatori de talk-show-uri de televiziune”, a scris autorul în articolul său.

Și în continuare, cunoscutul americanist rus constată și se întreabă: „În condițiile restaurării târâtoare a stalinismului, eforturile lor introduc noi dogme - despre criza globalizării și în întreaga lume „anglo-saxonă” (ce ar însemna asta în secolul XXI?), despre o nouă revoluție anticolonială (în lume au mai rămas doar 17 colonii!), despre pierderea dominației americane (și asta după prăbușirea URSS?), despre marea revoluție antiamericană mondială, despre declinul Occidentului în general ( a doua venire a „crizei generale a capitalismului”?!)”.

„Слон и Моська” (după Ivan Krîlov)

Asemenea întrebări, difuzate public în spațiul informațional al societății ruse, sunt apreciate de autorități și propaganda de stat în calitate de crime împotriva regimului și atrag asupra autorilor reacții punitive din cele mai dure. Și este de înțeles logica acestor reacții represive, fiindcă prin asemenea întrebări se accentuează starea umilitoare a efortului disperat al Rusiei lui Putin, cu 2% din PIB-ul mondial, în încercarea de a se confrunta de la egal la egal cu Statele Unite, care produce 25% din PIB-ul industrial mondial. Statele Unite sunt nu doar o superputere nucleară, dar țara care menține locul liderului în domenii precum economia globală, finanțele, armata, inovația, investițiile directe și cultura. SUA își păstrează în continuare atractivitatea, dovadă fiind fluxurile inepuizabile de imigranți de pe toate continentele. Aproximativ 1 milion de oameni ajung în SUA în fiecare an, spre deosebire de Rusia din care cetățenii fug de teama represiunilor politice.

Politica externă antiamericană a URSS, menită să confrunte Statele Unite și întregul Occident, a ajutat la vremea sa la crearea unui imperiu socialist, dar care a durat doar câteva decenii și s-a dărâmat din cauza propriei neviabilităti. Prăbușirea sa globală trebuia să devină o lecție bună pentru întreaga omenire, în primul rând, pentru cei de la Kremlin. Dar, în loc să învețe lecția istoriei, Rusia lui Putin a încremenit în postura fostului imperiu, moștenitorul superputerii sovietice, care se confruntă cu un sindrom extrem de dureros de măreție imperială pierdută brusc.

Și din nou sindromul post-imperial, de data aceasta ca tragedie pentru Rusia

În loc să se concentreze pe dezvoltarea internă, regimul de la Moscova iarăși împinge țara pe drumul compromis de istorie al expansiunii externe. Cu acest scop societății ruse i se inoculează un nou complex imperial, condimentat cu un amalgam de valori eclectic unite pe un adeziv de sorginte conservatoare, gen „lumea rusă”, „democrația suverană”, „valorile tradiționale”, „credința ortodoxă” ș.a. Tot acest amestec de teze propagandistice aduce aminte de invențiile ideologice anti-occidentale de acum aproape 200 de ani ale contelui Serghei Uvarov, cu renumita lui triadă „ortodoxia, autocrația, narodnosti”, care a fost întruchiparea ideologică a monarhismului rus. Și pe domeniul ideologic Rusia lui Putin rămâne ostatică complexului maladiv imperial.

Astăzi sindromul post-imperial pronunțat al Rusiei este mai mult un model tragic decât o anomalie istorică. Particularitatea sa este că a început să se dezvolte în societatea rusă odată cu venirea lui Putin la putere. Acest sindrom a devenit amenințător nu doar pentru Rusia, dar și pentru pacea internațională, dând naștere actualului regim politic de la Kremlin, care rapid se îndreaptă spre un autoritarism dictatorial înarmat cu arma nucleară. 

Miturile nu produc PIB-uri, tehnologii și dezvoltare, doar victime

Rusia modernă, în care regimul politic asmuță nostalgia pentru fosta sa măreție și influența imperială pierdută, în ciuda cotei sale mici în economia mondială și a delăsării tehnologice, este bolnavă de un puternic expansionism încărcat de ambiția influenței geopolitice globale. Fiind conștient de limitele obiective ale influenței Rusiei de azi, regimul lui Putin, în dorința nestrămutată de păstrare nedisimulată și deliberată a puterii cu orice preț, inclusiv a proprietăților oligarhice integrate cu aceasta, scufundă societatea rusă într-o lume a iluziilor și a retoricii patriotarde.

Pentru mințile cele mai lucide ale societății ruse este evident că Rusia lui Putin cu o economie precară, nu are cum să concureze cu Statele Unite și, mai nou, cu China pentru un rol de locomotivă geopolitică independentă în lumea contemporană. Nici cu ajutorul mitologiei de stat nou create, este puțin probabil să-i reușească acest lucru. În loc să apeleze la intelectualii de vază a națiunii în găsirea soluției existențiale pentru țară, regimul de la Kremlin purcede la epurări în mediului intelectual, lipsind societatea rusă de o viziune viabilă pentru dezvoltare. O veste proastă pentru statul și societatea rusă, dar și pentru toată comunitatea internațională care este nevoită să conviețuiască cu o țară dominată de un regim politic irațional și înarmat cu bombă atomică.