Destrămarea URSS imediat după oficializarea sărbătoririi Crăciunului 

În vâltoare sărbătorilor de iarnă e util să luăm și niște pauze pentru a medita asupra semnificației acestora. De obicei, în ajunul sărbătorilor se fac bilanțurile anului care pleacă și planuri pentru anul ce vine. Din această perspectivă a fost interesant să urmărim declarațiile oficialităților, ale liderilor formațiunilor politice și organelor de presă ale partidelor. Din toate manifestările prilejuite sărbătorilor s-a evidențiat cea a Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), pentru care festivitățile au fost pline de tristețe. Dovada tristeții și chiar a disperării e că în ajunul anului nou PCRM nu a găsit nimic mai util decât să comemoreze aniversarea a 101-a a defunctei URSS, însoțită de blesteme și filipice la adresa politicienilor care au organizat prohodul imperiului sovietic.

În mod normal, părea suficientă comemorarea centenarului URSS, în 2022, când s-a demonstrat că, practic, nimănui nu-i mai pasă de defunctul imperiul roșu, inclusiv de sângele milioanelor de victime pe care l-a făcut. Nostalgicii comuniști și-au demonstrat impotența, atunci când și-au fixat drept obiectiv refacerea URSS: „La o sută de ani de la semnarea Tratatului de constituire a URSS... facem alegerea istorică - renașterea unei noi federații sovietice a republicilor cu adevărat independente, pe baze voluntare...”. De fapt, întreg elanul revoluționar al nostalgicilor s-a rezumat la organizarea unor raliuri automobilistice de comemorare. Atâta mai pot comuniștii. Este adevărat că eforturile de refacere a imperiului continuă prin războiul declanșat de regimul putinist împotriva Ucrainei, deci, deloc voluntar. Dar această tentativă nu mai are nimic în comun cu ideologia marxist-leninistă, faza comunistă fiind privită ca o etapă trecătoare în istoria imperială a Rusiei.

Dar să revenim la sărbătorile de iarnă, care s-au dovedit a fi miraculoase, cu adevărat, și nu o singură dată. De exemplu, nimeni nu-și putea imagina că în ziua de 25 decembrie 1979 va demara începutului sfârșitului URSS. Intrarea trupelor sovietice în Afganistan, pentru răspândirea comunismului în această țară a condus la izolarea internațională a imperiului sovietic, demonstrând că picioarele colosul sovietic sunt de lut. De asemenea, în mod miraculos, peste doar 12 ani, la 25 decembrie 1991, chiar în ziua de Crăciun pe stil nou, primul și ultimul președinte al URSS, Mihail Gorbaciov, a demisionat, punând capăt existenței URSS. Nu e un miracol ca începutul sfârșitului și sfârșitul propriu zis să coincidă? Mai cu seamă că totul sa produs în exact 12 ani – cifră ce coincide cu numărul apostolilor Mântuitorului, în ziua de Crăciun, imediat după solstițiu de iarnă, când Lumina învinge Întunericul!

Deci, miracolele se întâmplă, e nevoie doar să le observăm și să le consemnăm, mai cu seamă atunci când se produs în lanț. Într-adevăr, URSS și-a dat obștescul sfârșit în anul când pentru prima oară în spațiul URSS fusese sărbătorit în mod oficial Crăciunul. S-a întâmplat după decizia din 27 decembrie 1990 a Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse (RSFSR) privind declararea zilei de 7 ianuarie (ziua Crăciunului pe stil vechi) drept zi nelucrătoare: “În legătură cu adresarea Patriarhului Moscovei și a întregii Rusii Alexii și din respect pentru sentimentele religioase ale credincioșilor, Sovietul Suprem al RSFSR decide: Declararea zilei de 7 ianuarie (Nașterea Domnului) zi nelucrătoare”. Dar și ziua de 27 decembrie 1990, când a fost adoptată decizia menționată, face și ea parte din lanțul datelor miraculoase, la acea dată mai fusese oficializată și Ziua salvatorilor. În mod enigmatic, Sovietul Suprem al RSFSR chiar a jucat rolul salvatorului omenirii de imperiul răului, declarând suveranitatea Rusiei, la 12 iunie 1990, și dând startul paradei suveranităților, după care a urmat adoptarea celor mai importante decizii ce au condus la disoluția URSS.

Cu carnetul de partid la inimă și cu crucea pe burtă?

Cineva ar putea spune că cronologia evenimentelor menționate mai sus, calificate drept miracolele, reprezintă doar o simplă coincidență a datelor, amestecată cu un joc numerologic. Nu vom contesta acest lucru, respectând dreptul oricui la opinie, dar vom menționa că miracolele și-au demonstrat eficiența, atunci când hoarde de membri ai Partidului Comunist, care prin definiție erau ateiști militanți, au devenit instantaneu credincioși. Și acesta este un adevărat miracol, pe care nu-l poate contesta nimeni, dar absolut nimeni! Convertirea ateiștilor în credincioși a fost un proces extrem de curios. E suficient să ne amintim, de exemplu, de afirmațiile liderului comuniștilor din Federația Rusă, Ghenady Ziuganov, care declara că: „Partidul Comunist al Federației Ruse este partidul comunismului științific și, prin urmare, a ateismului științific, în niciun caz al celui militant”. Iată o mostră de principialitate comunistă, care se pliază perfect pe noul concept imperialist privind  Russkii Mir, având drept pilon de bază Biserica Ortodoxă Rusă!

Pentru noi, cei din Republica Moldova, cel mai elocvent exemplu al conformismului comunist este cel al transformării liderului PCRM, Vladimir Voronin, în apărător al Bisericii Ortodoxe. Credința în Dumnezeu e ceva foarte intim și nu putem pune la îndoială că ființele umane, sub presiunea circumstanțelor pot deveni cu adevărat credincioase. Totuși, cochetarea cu Biserica reprezintă ceva respingător, din cauza fățărniciei. De bună seamă, acțiunile și declarațiile liderului PCRM, din perioada când deținea funcția de președinte ale Republicii Moldova, lasă o senzație ciudată de așteptare a ceva similar cu miracolul schimbării la față și dubiul persistent că asiști la un act de profanare. Să luăm, de exemplu, comportamentul lui Voronin de după campania electorală pentru alegerile locale generale din iulie 2007, pierdută de PCRM. În cadrul unei vizite la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Condrița, în prezența Mitropolitului, episcopiilor și preoților, președintele Voronin făcuse câteva declarații extrem de relevante: „Există multe asemănări între ideologia comunistă și doctrina creștină și, în opinia noastră, a comuniștilor, Iisus Hristos a fost primul comunist… Partidul Comunist din Moldova de astăzi este singurul partid care a ajutat întotdeauna Biserica Ortodoxă, iar comuniștii de astăzi, în general, nu sunt cei care au persecutat Biserica, ci cu totul alți comuniști… Nicăieri – nici în Vechiul, și nici în Noul Testament – nu vei găsi nimic rău despre comuniști”. Este o mostră de adevărată blasfemie, camuflată cu un fel de umor comunist, pentru a ascunde păcatele congenitale – revizionismul și conformismul. Toată această tiradă s-a rezumat la un îndemn extrem de pragmatic: „Preoții, dacă vor să rămână în Mitropolia Moldovei, nu au de ales decât să-i voteze pe comuniști”. Ultima remarcă a fost făcută după compararea alianței de facto dintre PCRM și Mitropolia Moldovei a Bisericii Ortodoxe Ruse cu presupusa cooperare dintre partidele de opoziție și Mitropolia Basarabiei a Patriarhiei Române.

Participanții la acea întrevedere a președintelui Voronin cu clerul au relatat și despre zâmbetul enigmatic al Mitropolitului Vladimir la cele afirmate de liderul comunist. În pofida situației, oarecum, jenante, unul din clericii cei mai impresionabili i s-a adresat lui Voronin: "Sunteți tatăl nostru, așa cum ne spuneți, așa vom face. Noi suntem nava, iar dumneata cârmaciul navei noastre". Replica liderului comunist a fost magistrală: „Cârmaciul nostru este Vlădica Vladimir, pentru că a servit în marina”.

Așa arată fizionomia actualilor comuniști moldoveni, care poartă carnetul de partid la inimă și crucea pe burta ghiftuită cu bunătăți gastronomice. Este curios că în ziua întâlnirii lui Vladimir Voronin cu clericii din Republica Moldova a avut loc și sfințirea unui hram dintr-un centru pentru operațiuni speciale ale FSB-ului din Rusia. Constatăm că nu doar comuniștii devin bisericoși, ci și agenții secreți ai fostului KGB, care au fost principala unealtă de persecutarea a Bisericii. Probabil,  așa are loc concreșterea intereselor de dragul edificării Lumii Ruse.

Adevărul vă va face liberi…

Miracolele s-au întâmplat nu doar în trecutul sovietic și post-sovietic, la care ne-am referit deja, ci chiar și mai recent, în 2023. Nu poate fi calificat decât un miracol publicarea scrisorii Mitropolitului Vladimir, adresată Patriarhului Kirill. Răvașul menționat este plin de adevăruri, care sunt practic incontestabile. Întrebarea care apare este – de ce adevărurile au fost dosite atâta timp? De fapt, cunoaștem răspunsul la această întrebare, l-am aflat încă acum vreo 15 ani, după întâlnirea menționată a liderului PCRM cu clericii, ultimii demonstrându-și acceptul de a se regăsi pe corăbiile cârmacilor comuniști. Totuși, este curios că înalții ierarhi nu au avut curajul să-i amintească liderului comunist care-i angajase în proiecte politice comuniste despre spusele Mântuitorului cu vorbire directă (Ioan 8.32): „Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei; veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face liberi”.

Este adevărat că, după evidențierea adevărurilor din răvașul Mitropolitului, Moldova a pornit un proces de reorientare a unui șir de preoți, de la Mitropolia Moldovei către cea a Basarabiei, pentru a nu mai servi interesele imperialismului rusesc, așa cum o face însăși Patriarhul Kirill și structurile bisericești rămase în jurisdicția acestuia. După declanșarea războiul de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei frățești, se afirmă că peste 60 de preoți ar fi părăsit Mitropolia Moldovei. Puțini, dar să sperăm că dragostea pentru adevăr, inclusiv cel din epistola Mitropolitului Vladimir, precum și procesului menționat vor avea continuare. De fapt, lentoarea procesului confirmă că adevărul e o povoară prea grea, inclusiv pentru slujitorii Domnului.

Nebănuite sunt căile Domnului...

În acțiunile lor ființele umane, fie că acestea cred în existența Puterii Divine sau nu, se conduc de busola liberului arbitru. Credincioșii ar trebui să fie mai fericiți, fiindcă știu ce au de făcut, având îndrumarul mântuirii, evident dacă cred cu adevărat, dar nu sunt niște profitori ipocriți deghizați.

Pentru atei și agnostici liberul arbitrul e doar un concept filozofic sau juridic. Totuși, ei ar trebui să accepte că nebănuite sunt căile Domnului spre inimile credincioșilor. Până atunci ei pot urmări procesele naturale și sociale pentru a se convinge că devierile pe care le constată sunt totuși înlăturate cu trecerea timpului, pentru a reveni în albia normalității. Procesul de revenire la normalitate ne apare adesea ca fiind unul miraculos, ceea ce am putut observa nu o singură dată.