Despre aceea că și constatarea lipsei de probe a intrat în 2 mln achitate în 2009, „bless you!” de la americani și deșertăciunea politicului (IPN)
-
21 Decembrie 2019 11:26
Fără să-l consulte pe Ghiță de la Sadova Ucraina, Rusia și UE au ajuns la o înțelegere preliminară privind tranzitul gazului. Ministrul ucrainean al energeticii și protecției mediului, Alexei Orjeli, a menționat că părțile au pregătit calitativ proiectul final al acordului, fapt care apropie țările de semnarea acordurilor finale. Și americanii suferă de Sfântu-Așteaptă? La mai puțin de două săptămâni până la sfârșitul anului, cele 100 de mii de doze de vaccin antigripal care urmau să fie donate Moldovei de către Centrul de Vaccinări Echitate din SUA, nu au ajuns în țară. Ștefan Gheorghiță, șef de secție la Agenția Națională pentru Sănătate Publică, a declarat că în ultima comunicare cu reprezentanții donatorilor, aceștia au menționat că termenul de livrare va fi comunicat ulterior. Declarațiile și denunțurile – probe incontestabile. Când „trebuie” Procuratura Anticorupție a inițiat un proces penal pe faptul informațiilor apărute în presă privind tranzacționarea funcției de procuror general în anul 2009, în schimbul unei sume de două milioane de euro. În interpelarea deputatului Radu Marian către PG se menționează că în mass-media au apărut imagini video ce conțin declarațiile lui Vlad Filat și Veaceslav Platon, persoane care au deținut funcții publice în perioada respectivă, și că acestea sunt probe incontestabile. Ferice de cei ce cred În cadrul unui interviu video pentru Agenția de presă IPN, Maia Sandu a declarat că, de la independentă încoace, în Republica Moldova eșecul cel mai mare este că nu s-a reușit să fie construit un stat puternic, cu instituții puternice, care să protejeze cetățenii. Cel mai important lucru legat de guvernul pe care l-a condus este faptul că a fost „un guvern onest și autentic în efortul de a curăța țara de justiția coruptă și corupție, lucru confirmat și de partenerii externi”. În altă ordine de idei, fostul prim-ministru a spus că parteneriatul dintre Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor vine să oprească procesul de reformare a statului Republica Moldova, început de către guvernul care s-a aflat la guvernare din luna mai și până la începutul lunii noiembrie. „N-au existat scheme”. Nici stat capturat? Nici miliard furat? Președintele Partidului Democrat, fostul premier Pavel Filip, se declară optimist și spune că, deși lucrurile s-au mișcat încet, Republica Moldova este totuși pe un drum de evoluție. El spune că în cele cinci luni de guvernare a Blocului ACUM, nu s-a prezentat nicio dovadă a existenței acelor scheme pretinse și nici nu s-a recuperat vreun ban din acestea.
Și americanii suferă de Sfântu-Așteaptă?
La mai puțin de două săptămâni până la sfârșitul anului, cele 100 de mii de doze de vaccin antigripal care urmau să fie donate Moldovei de către Centrul de Vaccinări Echitate din SUA, nu au ajuns în țară. Ștefan Gheorghiță, șef de secție la Agenția Națională pentru Sănătate Publică, a declarat că în ultima comunicare cu reprezentanții donatorilor, aceștia au menționat că termenul de livrare va ficomunicat ulterior.
Declarațiile și denunțurile – probe incontestabile. Când „trebuie”
Procuratura Anticorupție a inițiat un proces penal pe faptul informațiilor apărute în presă privind tranzacționarea funcției de procuror general în anul 2009, în schimbul unei sume de două milioane de euro. În interpelarea deputatului Radu Marian către PG se menționează că în mass-media au apărut imagini video ce conțin declarațiile lui Vlad Filat și Veaceslav Platon, persoane care au deținut funcții publice în perioada respectivă, și că acestea sunt probe incontestabile.
Ferice de cei ce cred
În cadrul unui interviu video pentru Agenția de presă IPN, Maia Sandu a declarat că, de la independentă încoace, în Republica Moldova eșecul cel mai mare este că nu s-a reușit să fie construit un stat puternic, cu instituții puternice, care să protejeze cetățenii. Cel mai important lucru legat de guvernul pe care l-a condus este faptul că a fost „un guvern onest și autentic în efortul de a curăța țara de justiția coruptă și corupție, lucru confirmat și de partenerii externi”. În altă ordine de idei, fostul prim-ministru a spus că parteneriatul dintre Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor vine să oprească procesul de reformare a statului Republica Moldova, început de către guvernul care s-a aflat la guvernare din luna mai și până la începutul lunii noiembrie.
„N-au existat scheme”. Nici stat capturat? Nici miliard furat?
Președintele Partidului Democrat, fostul premier Pavel Filip, se declară optimist și spune că, deși lucrurile s-au mișcat încet, Republica Moldova este totuși pe un drum de evoluție. El spune că în cele cinci luni de guvernare a Blocului ACUM, nu s-a prezentat nicio dovadă a existenței acelor scheme pretinse și nici nu s-a recuperat vreun ban din acestea.
Citește mai mult: https://www.ipn.md/ro/despre-aceea-ca-si-constatatarea-lipsei-de-probe-a-7978_1070441.html#ixzz68jRbbtQo
Follow us: @IPN_News_Agency on Twitter | ipn.md on Facebook