Deputații PD care nu au votat pentru creditul rusesc. Dumitru Alaiba: Decizia corectă de a nu fi complice trebuie recunoscută

  • 25 Aprilie 2020 16:17
Deputații PD care nu au votat pentru creditul rusesc. Dumitru Alaiba: Decizia corectă de a nu fi complice trebuie recunoscută

Deputatul Partidului „Acțiune și Solidaritate” (PAS), Dumitru Alaiba, a spus cine din fracțiunea PD din Parlament nu a votat pentru ratificarea acordului de împrumut cu Federația Rusă.

Astfel, Ghenadie Verdeș și Angel Agache nu au votat, iar Ruxanda Glavan și Vasile Bîtca nu au participat la ședința parlamentului.

„Haideți să mai și recunoaștem deciziile bune. Cum am zis înainte de votul pe împrumutul rusesc, niciodată nu e târziu să faci un bine țării. Sau cel puțin să încerci. PD a asigurat voturi pentru împrumutul rusesc, dar nu toți au participat”, a menționat Alaiba. 

El a adăugat că nu e o încercare a a-i eroiza în exces pe deputații respectivi, dar decizia corectă de a nu fi complice trebuie recunoscută. „Să fi fost încă câțiva ca ei, acest împrumut nici nu trecea în parlament”, a mai spus deputatul PAS. 

Menționăm că acordul cu Federația Rusă privind acordarea unui credit de 200 milioane de euro a fost votat joi, 23 aprilie, în Parlament, însă la câteva ore a fost suspendat de Curtea Constituțională. Opoziția a criticat dur unele prevederi ale documentului, în special cele ce țin de permiterea includerii în suma împrumutată a datoriilor companiilopr private, garantate de stat, față de Federația Rusă, precum și accesul companiilor rusești la licitațiile privind achizițiile publice din R.Moldova.  

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Un pământ și două ceruri cu Ana Bantoș
Meteo Chișinău
32,56
Nori împrăștiați
Umiditate:41 %
Vint:4,99 m/s
Mon
25
Tue
24
Wed
20
Thu
20
Fri
21
Arhivă Radio Chișinău