Deputații fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au cerut în plenul parlamentului excluderea de pe ordinea de zi a proiectului care prevede prelungirea stării de urgență

  • 06 Octombrie 2022 11:18
Deputații fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au cerut în plenul parlamentului excluderea de pe ordinea de zi a proiectului care prevede prelungirea stării de urgență

Deputații fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au cerut astăzi, în debutul ședinței plenare a Parlamentului, excluderea de pe ordinea de zi a proiectului care prevede prelungirea stării de urgență. Socialistul Vasile Bolea a insistat că Guvernul trebuie să revină la activitate în regim normal, transmite Radio Chișinău.

”Nu vedem necesitatea prelungirii stării de urgență. Constatăm că aceste pericole se diminuează. Gaz avem, nu avem un flux mare de refugiați. Considerăm ca Guvernul ar trebui să activeze în regim normal. Guvernul trebuie să vină să dea darea de seamă privind acțiunile făcute, cheltuielile justificate sau nejustificate și să continuăm activitatea statului în regim normal” a declarat Vasile Bolea.

Propunerea parlamentarului nu a întrunit însă numărul necesar de voturi pentru a fi aprobată.

Cabinetul de miniștri a aprobat ieri, 5 octombrie, recomandarea Comisiei Situații Excepționale de prelungire a stării de urgență cu încă 60 de zile. Noua perioadă a stării de urgență ar urma să intre în vigoare din 7 octombrie, prin decizie de Parlament.

Autoritățile argumentează necesitatea prelungirea stării de urgență cu perpetuarea riscurilor în privința securității aprovizionării Rep. Moldova cu resurse energetice, a unor posibile noi fluxuri de refugiați din Ucraina și necesitatea asigurării securității la frontieră.

Starea de urgență a fost introdusă pe 27 februarie, la trei zile de la începutul invaziei rusești în Ucraina, și a fost extinsă ulterior pe diferite perioade.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de seară București
Meteo Chișinău
21,24
Cer senin
Umiditate:28 %
Vint:2,06 m/s
Sat
16
Sun
13
Mon
11
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău