Declarații | Platforma de sprijin pentru Moldova trebuie să devină una permanentă și să fie transformată într-un parteneriat

  • 17 Octombrie 2023 13:18
Declarații | Platforma de sprijin pentru Moldova trebuie să devină una permanentă și să fie transformată într-un parteneriat

Platforma de sprijin pentru Moldova trebuie să devină una permanentă și să fie transformată într-un parteneriat, au declarat participanții la conferința de deschidere a reuniunii. Ei au subliniat că parcursul european al R. Moldova trebuie să continue, transmite Radio Chișinău.

Premierul Dorin Recean a apreciat suportul pentru R. Moldova venit din partea statelor europene, în contextul repercusiunilor cauzate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. El a propus crearea unui fond al solidarității și a vorbit despre un plan de redresare și revitalizare a țării.

„Cu toate acestea, în ciuda tuturor acestor probleme, după o relativă stabilizare, nu avem altă opțiune decât să investim într-un viitor mai prosper, unul demn să fie numit european. Lucrăm foarte mult în acest sens. Suntem pregătiți pentru această iarnă, avem stocuri suficiente de gaze și o infrastructură îmbunătățită. Exportăm mai mult către UE, iar acum și companiile moldovenești beneficiază de Acordul AFTA. Consolidăm securitatea și apărarea noastră. Săptămâna trecută, președinta Maia Sandu a prezentat viziunea pentru asigurarea securității naționale a moldovenilor. Continuăm să contracarăm toate atacurile hibride și să investim în securitatea cibernetică”, a declarat Recean.

Ministra de externe a Franței, Catherine Colonna, a subliniat importanța sprijinului european pentru Republica Moldova, atât pentru populație, cât și pentru economie pe termen lung, în contextul situației volatile cauzată de agresiunea rusă. Infrastructura, conectivitatea și reformele structurale sunt cheia spre apropiere de UE, a subliniat Catherine Colonna.

„Prin intermediul Agenției Franceze pentru Dezvoltare vom intensifica colaborarea cu Republica Moldova pentru modernizarea sectorului său energetic și pentru apropierea de standardele europene. Finalizăm integrarea Moldovei în rețeaua europeană a energiei. Un proiect de patruzeci de milioane de euro nu este departe în acest domeniu, în special pentru eficiența energetică, cu un proiect major comun germano-francez pentru renovarea clădirilor publice. AFD va oferi șaizeci de milioane de euro în Moldova pentru anii 2024, 2025, 2026. Asta înseamnă un total de aproximativ două sute de milioane de euro în trei ani”, a menționat Catherine Colonna.

Șefa diplomației de la Berlin, Annalena Baerbock, a apreciat această Platformă de sprijin pentru R. Moldova drept o inițiativă de succes, care a reușit să mobilizeze fonduri externe în doar câteva săptămâni și să ajute cetățenii moldoveni să depășească criza energetică și cea a refugiaților. Ministra de externe a Germaniei a declarat că Moldova este pe calea cea bună, iar această platformă trebuie să devină una permanentă.

Moldova este una din țările care se află în prima linie în apărarea libertății și democrației, de aceea este atât de important pentru mine și colegii mei să fim aici astăzi, în persoană, în timp ce criza diplomatică după atacul terorist brutal al Hamas asupra Israel este mai importantă decât oricând. Chiar în acest moment suntem aici să arătăm că suntem cot la cot cu Moldova și Ucraina. Când  Rusia a atacat Ucraina, Moldova deja știa de ce este capabilă Rusia, folosind energia ca pe o armă, diseminând dezinformarea și destabilizând țările din vecinătate. Șocul agresiunii ruse în Ucraina putea amenința stabilitatea și securitatea Moldovei. Răspunsul nostru atunci a fost Platforma de suport pentru Moldova, care a fost înființată în doar o lună, mai exact 40 de zile, de la declanșarea războiului rus, la Berlin, anul trecut. Împreună am construit un pod al solidarității de la partenerii europeni pentru Moldova. ... Moldova este pe drumul cel bun... În pofida tuturor încercărilor continuați reformele. Sunteți țară candidată la UE și aveți motive să credeți că această cale spre UE va continua. Sunt impresionată unde ați ajuns, continuați eforturile de luptă împotriva corupției. Accederea Moldovei în UE este o problemă geopolitică, dar procesul este bazat pe merite, de aceea vom continua să susținem reformele, vom continua și suportul financiar. Vom continua suportul nostru în 2024 cu  încă 95 de milioane de euro”, a remarcat Annalena Baerbock.

Secretatul de stat din România Mircea Abrudeanu a declarat că urmează o perioadă crucială, când va fi prezentat raportul Comisiei Europene privind progresele și va determina drumul de mai departe al R. Moldova. România speră că va fi unul pozitiv și va preceda o decizie istorică la finalul anului, de deschidere a negocierilor de aderare cu UE. Mircea Abrudeanu a subliniat că suportul colectiv este important și trebuie continuat.

„Alegerile care vor fi cruciale se apropie în Republica Moldova, iar presiunile externe și interferențele menite să creeze instabilitate și tulburări se așteaptă să se intensifice. Suportul nostru colectiv pentru Republica Moldova reprezintă o investiție oportună și valoroasă în stabilitatea țării, prosperitatea sa și viitorul european. Este o investiție în cetățenii Republicii Moldova care împărtășesc valorile pe care le promovăm colectiv. Conștienți de  problemele actuale, ar trebui să ne străduim pentru o implicare strategică pe termen lung cu Republica Moldova, cu scopul de a susține prioritățile-cheie ale țării, promovarea reformelor și avansarea în procesul de integrare europeană”, a punctat Mircea Abrudeanu

Anul trecut au fost organizate trei Conferințe de sprijin pentru Rep. Moldova la Berlin, București și la Paris, reușindu-se mobilizarea a circa 1,4 miliarde de euro care urmează să ajungă în Rep. Moldova pe parcursul următorilor ani.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:30 %
Vint:3,09 m/s
Fri
14
Sat
15
Sun
13
Mon
13
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău