Decizie, în contextul COVID-19 | Locurile unde purtarea măștilor de protecție devine obligatorie în Chișinău. În cazul nerespectării regulilor, vor fi sancțiuni
-
06 Mai 2020 17:21
Începând de mâine accesul cetățenilor în toate spațiile publice închise din capitală, inclusiv magazine, centre comerciale sau farmacii nu va mai fi permisă în cazul în care aceștia nu vor fi echipați cu măști de protecție.
O prevedere în acest sens se conține într-o decizie aprobată astăzi de Comisia pentru Situații Excepționale a Municipiului Chișinău. Totodată, potrivit aceleiași decizii, administratorii locațiilor nu vor permite accesul cetățenilor în interior fără mijloace de protecție.
„Nerespectarea prevederilor sau măsurilor stabilite, constituie pericol pentru sănătatea publică și va servi temei de tragere la răspundere contravențională sau penală a persoanelor vinovate”, se mai arată în textul deciziei, semnată de primarul capitalei, Ion Ceban, și care a intrat în vigoare odată cu publicarea pe site-ul Primăriei.
Amintim că din 4 mai, acoperirea feței cu măști de protecție, inclusiv improvizate, a devenit obligatorie și în mijloacele de transport în comun din municipiul Chișinău.