Decizie categorică din partea UEFA și FIFA în privința Rusiei: out din toate competițiile până în 2026

  • 19 Noiembrie 20:40
Decizie categorică din partea UEFA și FIFA în privința Rusiei: out din toate competițiile până în 2026

UEFA și FIFA au prelungit interdicția aplicată în cazul Federației de la Moscova. Sancțiunea aplicată imediat după ce Putin a ordonat invadarea Ucrainei, în februarie 2022, rămâne în vigoare, au anunțat atât UEFA, cât și FIFA. Nicio echipă de juniori sau de seniori, de club sau națională a Rusiei nu poate fi inclusă în întreceri internaționale la niciun nivel. Singurele apariții permise sunt partidele amicale.

Pedepse similare au fost aplicate de federații de specialitate în majoritatea sporturilor la nivel mondial. La Jocurile Olimpice, sportivii din Rusia care au vrut să intre în competiții au concurat sub steag neutru, scrie DigiSport

Rusia, out din fotbal cel puțin până în 2026

Portalul rus MatchTV a anunțat că ban-ul internațional împotriva Rusiei nu va fi ridicat decât, cel mai devreme, după Mondialul din 2026, care se va disputa în Statele Unite, Canada și Mexic. Autoritățile din fotbal, dar și din alte ramuri sportive, au transmis deschis că nu văd nicio șansă de reintregrare pentru Rusia cât timp războiul din Ucraina nu se oprește.

În momentul în care Putin a ordonat invadarea Ucrainei, Rusia era calificată în play-off-ul Cupei Mondiale și ar trebuit să întâlnească Polonia peste mai puțin de o lună. N-a mai apucat să joace, iar Polonia a mers mai departe.

La tragerea la sorți a grupelor europene de calificare la Campionatul Mondial vor intra 54 de echipe naționale. Evenimentul va avea loc pe 13 decembrie. În preliminariile europene, vor fi 12 grupe care vor avea fie 4, fie 5 componente.

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
-0,04
Cer acoperit de nori
Umiditate:83 %
Vint:1,54 m/s
Fri
2
Sat
7
Sun
7
Mon
8
Tue
3
Arhivă Radio Chișinău