Decizia Curții Constituționale privind sesizarea lui Dumitru Robu referitor la ridicarea imunității deputaților

  • 11 Octombrie 2019 16:56
Decizia Curții Constituționale privind sesizarea lui Dumitru Robu referitor la ridicarea imunității deputaților

Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă sesizarea depusă de procurorul general interimar, Dumitru Robu, referitoare la cercetarea penală a deputaților a căror imunitate parlamentară le-a fost ridicată.

El a întrebat Curtea dacă un deputat poate fi reținut, arestat, percheziționat sau trimis în judecată și pentru o altă acuzare decât cea pentru care i-a fost ridicată imunitatea, în  cazul în care au fost administrate noi probe.

Astfel, Curtea Constituțională a respins sesizarea lui Dumitru Robu, arătând că Regulamentul Parlamentului furnizează deja un răspuns la întrebarea lui și anume faptul că cererea de ridicare a imunității deputatului se înaintează pentru fiecare infracțiune sau contravenție separat.

Având în vedere claritatea prevederilor relevante ale Regulamentului Parlamentului Republicii Moldova, precum și necesitatea menținerii lor, din perspectiva caracterului fragil al democrației din Republica Moldova, Curtea conchide că sesizarea Procurorului General interimar privind interpretarea articolului 70 alin. (3) din Constituție este nefondată și, prin urmare, trebuie declarată inadmisibilă”, se arată în decizie.

Cinci deputați din actualul Parlament au rămas fără imunitate, la solicitarea lui Dumitru Robu, ei fiind învinuiți pe diferite capete de acuzare. Este vorba despre deputatul Partidului Democrat, Vladimir Cebotari și deputații Partidului Șor Marina Tauber, Reghina Apostolova, Petru Jardan și liderul formațiunii, Ilan Șor, fugar în Israel și condamnat în prima instanță pentru spălare de bani și escrocherie în proporții deosebit de mari, într-un dosar legat de furtul bancar.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
4,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
1
Wed
3
Thu
2
Arhivă Radio Chișinău