DECIS | Marea Britanie va ieși din UE la 31 ianuarie 2020

  • 20 Decembrie 2019 20:15
DECIS | Marea Britanie va ieși din UE la 31 ianuarie 2020

Camera Comunelor a aprobat, vineri, principalele elemente ale Acordului Brexit, dar procedurile parlamentare vor continua, în contextul în care premierul Boris Johnson intenționează ca retragerea țării din Uniunea Europeană să se producă pe 31 ianuarie 2020.

Practic, principalele elemente ale Acordului Brexit au fost adoptate în a doua lectură cu un raport de voturi de 358 la 234, informează Digi24 care citează Sky News.

Proiectul va fi adoptat în forma finală până pe 29 ianuarie, după finalizarea procedurilor în Camera Comunelor și în Camera Lorzilor. Etapele finale de aprobare a Acordului Brexit în Camera Comunelor vor continua până pe 9 ianuarie, după care proiectul va trece în Camera Lorzilor și va trebui ratificat în forma finală până pe 29 ianuarie.

Boris Johnson speră că Marea Britanie se va retrage din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie 2020.

„A venit momentul să depășim vechile disensiuni privind ieșirea ori rămânerea în UE, este momentul să acționăm împreună ca o națiune revigorată, Marea Britanie. Acum este momentul să ne unim pentru a scrie un nou interesant capitol al istoriei naționale, pentru a reuși un nou parteneriat cu prietenii europeni (...)", a declarat Boris Johnson, citat de agenția de presă Reuters.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
30,52
Cer fragmentat
Umiditate:15 %
Vint:0,45 m/s
Mon
21
Tue
22
Wed
23
Thu
23
Fri
24
Arhivă Radio Chișinău