De la ABC la BAC - ediția din 25 aprilie 2015
-
25 Aprilie 2015 17:08
În ediția de astăzi vom relua un dialog interesant realizat de profesoara de Limba și Literatura Română Silvia Strătilă cu discipolul său Sergiu Plugaru, un fost elev al liceului Vasile Alecsandri din Chișinău. Sergiu și-a continuat studiile la facultatea Sisteme Informaționale și Management, din Cipru și ne va povesti inclusiv despre sistemul de învățământ de…
În ediția de astăzi vom relua un dialog interesant realizat de profesoara de Limba și Literatura Română Silvia Strătilă cu discipolul său Sergiu Plugaru, un fost elev al liceului Vasile Alecsandri din Chișinău. Sergiu și-a continuat studiile la facultatea Sisteme Informaționale și Management, din Cipru și ne va povesti inclusiv despre sistemul de învățământ de acolo.
La rubrica de muzică, Tania Stratenco ne prezintă trupa Bring me the horizon. Este o trupa originara din Sheffield, Yorkshire, Marea Britanie. S-a format in 2004, iar denumirea a fost împrumutată din filmul ‘Marea Caraibelor’. Bring me the horizon o expresie ce-i aparține piratului Jack Sparrow. Au lansat 4 albume complexe si 2 mini-albume. Piesele acestei trupe par a fi deschiderea unui suflet, care spune tot adevarul despre viata umana – uneori ridicolă și adesea severă. Cântecele ‘Bring me the horizon’ pot fi folosite în calitate de indrumator sau informator asupra pericolelor vietii.
La rubrica de lectură, Vasile Gribincea face o prezentare a cărții ”Mecanica fluidului” de Gheorghe Crăciun, culegere care include fragmente de jurnal, proză scurtă, grafică și fotografii.
Nu încape îndoială în privința faptului că debutul, indiferent de maturitatea acestuia, marchează evoluția fiecărui scriitor; pentru literat, debutul are, mutatis mutandis, valoarea neînlocuibilă a primei amintiri din copilărie în viața oricăruia dintre oameni. Există lucrări de debut cu o miză fundamentală, în jurul cărora s-au centrat, asemeni straturilor electronice pe lângă nucleu, mai toate scrierile ulterioare, și, în general, felul de a fi al autorului – un exemplu de maximă elocvență este cel al lui Roland Barthes și al primului său op, ”Gradul zero al scriiturii”. La fel, există debuturi care constituie acte ratate, cum ar zice Freud, debuturi rebutate, așa cum le numește, inclusiv autoreferențial, Emilian Galaicu-Păun.
Un debut care, pur și simplu, n-a fost să fie, e cel al lui Gheorghe Crăciun – figură de o indiscutabilă importanță în contextul postmodernismului românesc. Volumul ”Mecanica fluidului” are meritul și, de fapt, misiunea de a recupera din prozele care, ”Structurate într-un volum de debut (…), au așteptat ani de zile într-un birou de la etajul I al Editurii Cartea Românească din București. Au așteptat până s-au acoperit de praf. Vremea lor nu venise încă.” Pur explicativ, subtitlul cărții elimină dificultățile de categorisire a acesteia: Culegere de lecții introductive cu exemple, definiții, întrebări și 36 de figuri incluse în text. La nivel structural, ”Mecanica fluidului” este o carte neuniformă, cuprinzând 12 proze scrise la finele anilor `70, 11 fragmente nedatate din jurnalul autorului, reunite în grupajul ”Grandangular”, conținând, la rândurile, fișiere citate din Proust, Huxley, Grigore din Nisa, Valery et cetera, volumul finalizând în cheiaaddendei, un remarcabil eseu despre fotografie, de o sensibilitate deopotrivă intimă și intelectivă, în care este sesizabil ecoul Camerei clare, a lui Roland Barthes. ”Mecanica fluidului” este o carte compozită și în sens calitativ – pe de o parte, prozele de junețe, experimentale și cu un grad redus de lizibilitate, după cum se dă de înțeles în Argumentul autorului. Sunt texte care dictează lentoarea cititului, exerciții ilustrative de luxație a scriituri, care prezintă interes mai degrabă în perspectiva unui fel inițial de a gândire aplicată a literaturii. De cealaltă parte se află consistentele fragmente diaristice, variate și lipsite de stereotipii. Iată un pasaj remarcabil: ”Prea multă luciditate lexicală duce la inhibiție și sterilitate. Cuvântul nu trebuie căutat matematic. Sau dacă e vorba de o căutare, ea ține de legile geometriei neeuclidiene. Întotdeauna, mai ales când e vorba de adjective, cuvântul trebuie să-și păstreze o margine de indeterminare. Contextul poate reînnoi totul.” O mică remarcă în ce privește luciditatea lexicală și căutarea matematică a cuvântului: Flaubert demontează în practică, avant la lettre, această idee a lui Crăciun; totuși, e nulă regula fără de excepții.
Paradoxal poate, inegalitatea nu prejudiciază valoarea cărții. Dimpotrivă. Această culegere, de factură neantologică, dacă e să îl pomenesc din nou pe Emilian Galaicu-Păun, constituie și un vis împlinit, un pariu pe care Gheorghe Crăciun îl pune și îl câștigă în fața lui însuși. Către final, autorul mărturisește că vrea să scrie o carte în care, acolo unde textul devine insuficient, să intervină imaginea, pentru a spune ceea se pare că nu poate fi spus. Acest lucru îi reușește odată cu ”Mecanica fludului”. (Vasile GRIBINCEA)
Tags
La rubrica de muzică, Tania Stratenco ne prezintă trupa Bring me the horizon. Este o trupa originara din Sheffield, Yorkshire, Marea Britanie. S-a format in 2004, iar denumirea a fost împrumutată din filmul ‘Marea Caraibelor’. Bring me the horizon o expresie ce-i aparține piratului Jack Sparrow. Au lansat 4 albume complexe si 2 mini-albume. Piesele acestei trupe par a fi deschiderea unui suflet, care spune tot adevarul despre viata umana – uneori ridicolă și adesea severă. Cântecele ‘Bring me the horizon’ pot fi folosite în calitate de indrumator sau informator asupra pericolelor vietii.
La rubrica de lectură, Vasile Gribincea face o prezentare a cărții ”Mecanica fluidului” de Gheorghe Crăciun, culegere care include fragmente de jurnal, proză scurtă, grafică și fotografii.
Nu încape îndoială în privința faptului că debutul, indiferent de maturitatea acestuia, marchează evoluția fiecărui scriitor; pentru literat, debutul are, mutatis mutandis, valoarea neînlocuibilă a primei amintiri din copilărie în viața oricăruia dintre oameni. Există lucrări de debut cu o miză fundamentală, în jurul cărora s-au centrat, asemeni straturilor electronice pe lângă nucleu, mai toate scrierile ulterioare, și, în general, felul de a fi al autorului – un exemplu de maximă elocvență este cel al lui Roland Barthes și al primului său op, ”Gradul zero al scriiturii”. La fel, există debuturi care constituie acte ratate, cum ar zice Freud, debuturi rebutate, așa cum le numește, inclusiv autoreferențial, Emilian Galaicu-Păun.
Un debut care, pur și simplu, n-a fost să fie, e cel al lui Gheorghe Crăciun – figură de o indiscutabilă importanță în contextul postmodernismului românesc. Volumul ”Mecanica fluidului” are meritul și, de fapt, misiunea de a recupera din prozele care, ”Structurate într-un volum de debut (…), au așteptat ani de zile într-un birou de la etajul I al Editurii Cartea Românească din București. Au așteptat până s-au acoperit de praf. Vremea lor nu venise încă.” Pur explicativ, subtitlul cărții elimină dificultățile de categorisire a acesteia: Culegere de lecții introductive cu exemple, definiții, întrebări și 36 de figuri incluse în text. La nivel structural, ”Mecanica fluidului” este o carte neuniformă, cuprinzând 12 proze scrise la finele anilor `70, 11 fragmente nedatate din jurnalul autorului, reunite în grupajul ”Grandangular”, conținând, la rândurile, fișiere citate din Proust, Huxley, Grigore din Nisa, Valery et cetera, volumul finalizând în cheiaaddendei, un remarcabil eseu despre fotografie, de o sensibilitate deopotrivă intimă și intelectivă, în care este sesizabil ecoul Camerei clare, a lui Roland Barthes. ”Mecanica fluidului” este o carte compozită și în sens calitativ – pe de o parte, prozele de junețe, experimentale și cu un grad redus de lizibilitate, după cum se dă de înțeles în Argumentul autorului. Sunt texte care dictează lentoarea cititului, exerciții ilustrative de luxație a scriituri, care prezintă interes mai degrabă în perspectiva unui fel inițial de a gândire aplicată a literaturii. De cealaltă parte se află consistentele fragmente diaristice, variate și lipsite de stereotipii. Iată un pasaj remarcabil: ”Prea multă luciditate lexicală duce la inhibiție și sterilitate. Cuvântul nu trebuie căutat matematic. Sau dacă e vorba de o căutare, ea ține de legile geometriei neeuclidiene. Întotdeauna, mai ales când e vorba de adjective, cuvântul trebuie să-și păstreze o margine de indeterminare. Contextul poate reînnoi totul.” O mică remarcă în ce privește luciditatea lexicală și căutarea matematică a cuvântului: Flaubert demontează în practică, avant la lettre, această idee a lui Crăciun; totuși, e nulă regula fără de excepții.
Paradoxal poate, inegalitatea nu prejudiciază valoarea cărții. Dimpotrivă. Această culegere, de factură neantologică, dacă e să îl pomenesc din nou pe Emilian Galaicu-Păun, constituie și un vis împlinit, un pariu pe care Gheorghe Crăciun îl pune și îl câștigă în fața lui însuși. Către final, autorul mărturisește că vrea să scrie o carte în care, acolo unde textul devine insuficient, să intervină imaginea, pentru a spune ceea se pare că nu poate fi spus. Acest lucru îi reușește odată cu ”Mecanica fludului”. (Vasile GRIBINCEA)
