Pentru a da greutate informației sale, deputata șoristă a folosit tribuna de comunicare a parlamentului, afirmând că datele le-a primit de la servicii speciale internaționale, pe care, de altfel, nu le-a nominalizat. Ea a mai afirmat că „mai există și alte informații că săptămână trecută autoritățile noastre au trimis în România 10 mii de uniforme ale poliției naționale și 10 mii de uniforme ale Armatei Naționale. Scopul acestei acțiuni este participarea contigentului internațional în acțiunile militare pe teritoriul R. Moldova. Și încă o informație este – a adăugat Tauber – că la un șir de întreprinderi moldovenești au fost comandate 3.000 de sicrie”.

Reacții anemice

După o acuzație atât de gravă, se aștepta o reacție imediată a Parlamentului, dar și a instituțiilor specializate ale Republicii Moldova în protejarea siguranții naționale. În realitate, reacția oficialităților la provocarea Tauber s-a redus la infirmarea acestor grave acuze prin scurte declarații de presă. Este adevărat că printr-o informare puțin diseminată a procuraturii, se vorbește despre examinarea de către această instituție a demersului lui Tauber sub aspectul corespunderii legislației. Chiar și așa, reacția oficialităților în acest caz de rezonanță publică, la prima vedere, pare a fi destul de anemică.

Atrage atenție asupra sa faptul că însăși Tauber, în cadrul briefingului de presă cu pricina, a recunoscut că tema inițială a întâlnirii sale cu presa a fost cu totul alta decât cea pusă pe post. Deci, anunțul despre provocarea pretinsului război în Transnistria a survenit în ultimul moment și nu-i aparține lui Tauber într-o formă asumată. Mai degrabă, portavocea lui Șor în Parlament a fost folosită pe post de translator mecanic al știrii, fără să cunoască toate detaliile planului adevăraților autori ai acestei provocări informaționale.

Reacții aprinse

În acest context, apare o întrebare firească: dar cine realmente sunt cei interesați să bulverseze situația în jurul Transnistriei și care este finalitatea programată a acțiunilor lor? Una din primele reacții indirecte la declarațiile lui Tauber a venit de la Moscova. Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat pe 28 martie că autoritățile ucrainene „demonstrează în toate modurile posibile disponibilitatea de a interveni în situația din Transnistria, inclusiv prin folosirea forței”. Într-un interviu acordat TASS, Lavrov a remarcat că Rusia este responsabilă de securitatea în Transnistria „în deplină conformitate cu mandatul” pe care îl are armata rusă în această zonă. Ministru rus a făcut și aluzii străvezii la presupusa complicitate a Chișinăului  în urzelile Kievului cu privire la Transnistria.

Nici autoritățile separatiste de la Tiraspol nu s-au lăsat mai prejos în interpretarea posibilelor evoluții. Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a ajuns până la a specula despre probabilitatea unui nou război mondial care ar putea erupe prin destabilizarea situației în Transnistria! „Sunt profund convins că prin Transnistria există o cale directă către un război mondial. Acestea pot fi afirmații puternice, dar totuși adevărate. Dacă Transnistria se va implica, R. Moldova se va implica. Este firesc, suntem vecini. Dacă R. Moldova se va implica, atunci România, care face parte din NATO, se va implica și ea. Iar dacă România se va implica, atunci Rusia se va implica. Modalitatea și utilizarea armamentului sunt deja o problemă deschisă. Dacă lucrurile vor escalada până la un conflict global, atunci mijloacele utilizate nu vor fi limitate”, a afirmat Krasnoselski, citat de presa din regiunea separatistă.

Anterior, Moscova și Tiraspolul s-au anunțat deranjați că Ucraina păstrează trupe în apropierea segmentului transnistrean al frontierei, chiar dacă toată lumea înțelege că este vorba despre măsuri de protecție în cazul unui eventual atac al forțelor ruse din această zonă. Atunci, Rusia a lansat falsuri că armata ucraineană ar urma să invadeze regiunea separatistă. Totodată, la începutul lunii martie, așa-zisul minister al securității de la Tiraspol a afirmat că Vadim Krasnoselski și alți lideri din stânga Nistrului ar fi fost ținta unui atentat terorist chipurile organizat de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU). Drept reacție, SBU a declarat că acuzațiile Tiraspolului trebuie considerate exclusiv ca o provocare orchestrată de Kremlin.

Fără perspective

În condițiile când armata rusă a eșuat în planul de a străpunge un culoar terestru prin sudul Ucrainei spre Transnistria, elita politică și economică a Transnistriei nu este interesată de dezghețarea conflictului cu Moldova și cu atât mai mult de războiul cu Ucraina. Spre deosebire de Donbass și Osetia de Sud (conform modelului din 2008), „RMN” nu are o graniță comună cu Rusia, iar aceasta face asistența militară din partea Federației Ruse către Tiraspol fără perspectivă de rezistență. În caz de război cu Ucraina, regiunea va rezista cel mult câteva zile.

Cei de la Tiraspol depind de Federația Rusă, dar nu sunt sinucigași. Elita transnistreană înțelege și face tot posibilul pentru a nu fi atrasă în ostilități. De aici provin semnalele transmise prin toate canalele despre dorința Tiraspolului de a intensifica eforturile diplomatice de rezolvare a conflictului. Pretinsul ministru de externe Vitali Ignatiev a spus că „Moldova și Transnistria trebuie să semneze un tratat de pace final cuprinzător, în care să fie garantată neagresiunea reciprocă”. Krasnoselski spune că nu exclude semnarea unui memorandum comun cu Moldova privind neutralitatea Moldovei în războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Krasnoselski însuși declară că regiunea în sine nu va „decongela conflictul”, fiind foarte sincer în acest sens.

Nici capii grupul Sheriff, care sunt de fapt astăzi cei mai mari beneficiari ai existenței Transnistriei separatiste și care controlează administrația regiunii și au mai multe cetățenii, nu au nevoie de război. Loialitatea lor față de Moscova se datorează faptului că Federația Rusă a oferit sprijin militar și a patronat politic existența „RMN”, însă proprietățile și finanțele lui Kazmalî și Gușan sunt în țările UE și Ucraina, rudele lor și ei înșiși au cetățenie ucraineană. Același lucru este valabil și pentru majoritatea liderilor administrației de la Tiraspol.

Judecând după ultimele poziționări ale Moscovei în problema transnistreană, nici Kremlinul nu vede la această etapă a războiului din Ucraina oportunitatea dezghețării conflictului transnistrean. Rusia nu are cum să pareze un eventual atac militar ucrainean asupra forțelor sale din Transnistria. Pierderea Transnistriei ar însemna o catastrofală lovitură de imagine pentru regimul Putin, nemaivorbind despre anihilarea celei mai importante pârghii de influență geopolitică rusă asupra Republicii Moldova. O eventuală operațiune militară a Ucrainei în Transnistria se preface într-un adevărat coșmar pentru strategii de la Moscova.

Atenție, inflamabil

Aceste raționamente impun Moscovei o politică de inflamare a spiritelor în jurul Transnistriei, în speranța de a descuraja Ucraina de la o eventuală încercare de a lichida pericolul militar rus din coasta sa printr-o operațiune militară rapidă și de succes.

Pentru ași atinge obiectivele în protejarea regimului separatist la Tiraspol și a prezenței sale militare în zonă, Moscova nu se oprește nici în fața sacrificării imaginii celor mai fideli săi aliați la Chișinău. Așa a fost impusă deputata Tauber să apară pe post de oracol mincinos la ultimul său briefing de presă, când a articulat prostii evidente despre intenția Chișinăului de a declanșa război în Transnistria.

Probabil Moscova s-a dezamăgit definitiv de potența grupului Șor în a destabiliza situația politică din Republica Moldova prin proteste cumpărate, hotărând s-o folosească pe Marina Tauber în ultima ipostază de consumabil neregenerabil, impunând-o să lanseze în public informații vădit alterate. Un final logic pentru un politician care complotează cu străinii împotriva intereselor naționale.