De astăzi, încep controale în grădinițe, gimnazii și licee
-
13 Martie 2017 09:17
Începând de astăzi și timp de o lună, echipe ale Centrelor teritoriale de Sănătate Publică și de la ANSA, vor efectua controale în grădinițe, gimnazii și licee pentru a verifica respectarea legislației sanitare și siguranța alimentelor.
Specialiștii vor controla calitatea produselor alimentare distribuite în instituțiile de învățământ și conformitatea informațiilor de pe etichete cu marfa livrată, precum și prezența certificatelor privind examenele medicale ale angajaților.
În urma acestor controale, Ministerul Sănătății, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Centrul Național de Sănătate Publică urmează să elaboreze un set de propuneri de modificare a legislației pentru a elimina deficiențele existente în procesul de asigurare cu alimente a copiilor, potrivit unui comunicat al CNSP.