Date statistice cu privire la fenomenul torturii în Republica Moldova
-
15 Februarie 2016 13:35
Procuratura Generală a evaluat situația la capitolul adresări privind tortura și alte rele tratamente parvenite în adresa Procuraturii în ultimii 7 ani, constatând o descreștere semnificativă a numărului acestora, în anul 2015 fiind înregistrat cel mai scăzut nivel al plângerilor din ultimii ani, și anume:• 992 sesizări privind tortura și relele tratamente…
Procuratura Generală a evaluat situația la capitolul adresări privind tortura și alte rele tratamente parvenite în adresa Procuraturii în ultimii 7 ani, constatând o descreștere semnificativă a numărului acestora, în anul 2015 fiind înregistrat cel mai scăzut nivel al plângerilor din ultimii ani, și anume:
• 992 sesizări privind tortura și relele tratamente înregistrate în anul 2009;
• 828 sesizări în anul 2010;
• 958 sesizări în anul 2011;
• 970 sesizări în anul 2012;
• 719 sesizări în anul 2013;
• 663 sesizări în anul 2014;
• 633 sesizări în anul 2015.
Sub aspect pozitiv este de menționat că numărul sesizărilor în care se reclamă actele de tortură s-a redus considerabil: de la 130 sesizări în 2013 la 88 în 2014, sau cu 42 de sesizări mai puține (cu 32,4%), tendință care practic s-a păstrat și pentru anul 2015 cînd acestea au scăzut de la numărul de 88 la 40 sesizări, sau cu 48 de sesizări (cu 54,5% mai puțin), potrivit unui raport al Procuraturii Generale.
În rezultatul examinării sesizărilor în 2015, procurorii au dispus pornirea urmăririi penale în 113 cazuri sau în 17,85% din numărul total al sesizărilor înregistrate (în 2014 – pornite 118 dosare sau 17,34%, în 2013 – 157 dosare pornite sau 21,83%, 2012 – 140 dosare pornite sau 14%, 2011 – 108 dosare pornite sau 11%).
Ca și în anii precedenți, în majoritatea cazurilor, după cum rezultă din sesizări, rele tratamente au fost admise față de persoanele suspecte, bănuite, învinuite că ar fi comis infracțiuni sau condamnate pentru fapte penale (334 sesizări). Totodată, în 93 sesizări, s-au invocat fapte de maltratare aplicate față de contravenienți, iar în 32 de cazuri față de alți participanți la procesul penal, cum ar fi cei cu statut de victimă, parte vătămată, martor. În 174 de sesizări s-au reclamat cazuri de violență aplicată altor persoane, cărora nu le era imputată săvîrșirea de infracțiuni sau contravenții și nu aveau vreun statut procesual.
În perioada vizată, în 17 plîngeri depuse la procuratură au figurat minorii în calitate de victime ale relelor tratamente (32 în anul 2014, 24 în 2013 și 39 în 2012).
Potrivit studiului efectuat de procurori, criteriul locului comiterii actelor de rele tratamente sau tortură este următorul:
- în stradă sau alte locuri publice – 273,
- incinta inspectoratelor de poliție – 126,
- sectoarele, posturile de poliție – 62 (58 – în 2014, 68 – în 2013),
- în instituțiile penitenciare – o scădere esențială – doar 57 (comparativ cu 102 - în 2014, tot 102 – în 2013, 126 – în 2012),
- la domiciliul victimei – 45,
- pe teritoriul unităților militare – 36,
- incăperile din izolatoarele de detenție preventivă – 21 (18 – în 2014, 26 – în 2013, 73 – în 2012),
- instituțiile psihiatrice – 7 sesizări,
- instituțiile de învățămînt – 6 sesizări.
Cel mai des reclamanții au evocat că au fost supuși torturii sau altor forme de maltratări în cadrul:
- reținerilor persoanelor prin utilizarea excesivă a forței – 165 sesizări (în 2014 – 160, în 2013 – 120, în 2012 - 177),
- în scopul de ași demonstra supremația sau importanța – 150 sesizări (în 2014 – 136, în 2013 – 160, în 2012 - 145),
- în scopul de a pedepsi victima pentru comiterea unui act sau presupus act – 130 sesizări (174 în 2014, 215 în 2013, 245 în 2012),
- dobîndirii prin metode ilegale a probelor, informațiilor sau mărturiilor - 124 sesizări (în 2014 – 148, în 2013 – 172, în 2012 - 312),
- în scop de intimidare sau discriminare - 64 sesizări (în 2014 – 45, în 2013 – 52, în 2012 - 91).
Examinînd sesizările petiționarilor, procurorii au constatat că cel mai des au fost reclamate următoarele metode de aplicare a violenței:
- Bătăi, aplicarea loviturilor cu mîinile și picioarele - 365 reclamații sau 57,6%.
- Amenințări sau alte forme de abuz psihologic – 84 plîngeri sau 13,27%;
- Aplicarea mijloacelor speciale, folosirea armei, altor obiecte adaptate acestui scop (bastoane, sticle de apă, cărți etc.) - 55 sesizări sau 8,68%.
Procurorii au constatat că, cel mai mare număr al adresărilor - 412 sau 65% din totalul celor 633 din cazuri, victimele au suportat dureri fizice sau suferințe psihice, fără a avea leziuni vizibile pe corp.
Astfel, dacă e să ne referim la gravitatea vătămărilor suportate, atunci:
- în 174 de sesizări persoanele au suferit vătămări corporale neînsemnate;
- în 29 cazuri – vătămări ușoare;
- în 16 cazuri – vătămări de gravitate medie;
- în 2 cazuri - vătămare gravă a integrității corporale.
După criteriul subiectului care a admis acțiuni de tortură sau alte rele tratamente, cea mai mare parte a sesizărilor se referă la polițiști:
- acțiuni comise de polițiști – ofițeri de investigații – 254 sau 40,1% (282 sesizări sau 42,5% - în anul 2014, 317 sau 44% în 2013, 387 sau 40% în 2012);
- alți polițiști (carabinieri, polițiști de frontieră), 166 sau 26,2% (114 de sesizări sau 17% în anul 2014, 171 sau 24% în 2013);
- polițiști ai Inspectoratului Național de Patrulare – 93 sau 14,7% (120 sesizări sau 18% în anul 2014, 81 sau 11% în 2013).
Celelalte sesizări se referă la alte categorii de subiecți, cum ar fi:
- colaboratori ai Departamentului Instituțiilor Penitenciare (DIP) – 42 sau 6,6% (80 sesizări sau aproximativ 12% în anul 2014, 94 sau 13% în 2013, 124 sau 14% în 2012);
- militari – 29 sesizări sau 4,6%;
- ofițeri de urmărire penală – 20 sesizări sau 3,15%;
- alte persoane cu funcții de răspundere, publice sau cu demnitate publică – 15 sesizări sau 2,3%;
- corpul didactic – 8 sesizări sau 1,26%;
- procurori – 3 sesizări sau 0,47%;
- lucrători medicali – 2 sesizări sau 0,3%;
- angajați CNA – tot 2 sesizări sau 0,3%.
În anul precedent procurorii au remis în instanța de judecată 38 cauze penale pe faptul comiterii actelor de tortură.
În rezultatul examinării dosarelor penale în anul 2015, instanțele de judecată au pronunțat 43 de sentințe în privința la 53 persoane, dintre acestea:
- sentințe de încetare – 1 sentință / 1 persoană;
- sentințe de achitare – 5 sentințe / 13 persoane.
Sentințele nu sunt definitive, toate fiind contestate de procurori în instanțele ierarhic superioare.
- sentințe de condamnare 37 sentințe / 49 persoane, dintre care:
- pedeapsă reală cu închisoare – 4 sentințe / 9 persoane,
- pedeapsă cu suspendare – 24 sentințe / 29 persoane,
- amendă – 9 sentințe / 11 persoane.
Politicile procuraturii promovate și întreprinse pe parcursul ultimilor ani au avut un impact pozitiv asupra deminuării fenomenului torturii și relelor tratamente. Acest lucru se datorează inclusiv elaborării recomandărilor metodologice vizînd investigarea eficientă a acestor cazuri, instruirii angajaților Departamentului Instituțiilor Penitenciare, angajaților din diferite structuri ale MAI, instituirii liniei telefoanelor de încredere în Procuratura Generală și procuraturile teritoriale și specializate, plasarea panourilor informative în fiecare procuratură și izolatoare de detenție provizorie etc.
Procuratura va continua să acorde o atenție sporită eradicării acestui flagel și transmite ferm mesajul de “Toleranță ZERO” față de cei care vor comite asemenea delicte.