Daniel Vodă, expert IPRE: „Republica Moldova devine o constantă strategică în România, cu implicații economice, de securitate și de dezvoltare”

  • 31 Martie 14:43
Daniel Vodă, expert IPRE: „Republica Moldova devine o constantă strategică în România, cu implicații economice, de securitate și de dezvoltare”

Declarațiile recente ale președintelui României, Nicușor Dan, privind sprijinul pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană și apropierea economică dintre cele două state marchează o schimbare importantă de abordare, susține expertul IPRE, Daniel Vodă.

„Republica Moldova este și va rămâne o preocupare importantă pentru România. Vom continua să sprijinim integrarea sa în Uniunea Europeană și o integrare a celor două economii”, a declarat astăzi Nicușor Dan la Conferința „Romania Government Roundtable”, mesaj pe care expertul îl consideră unul cu semnificație strategică

Potrivit lui Daniel Vodă, această poziționare indică o trecere de la sprijin politic la o etapă nouă – integrarea economică reală dintre Republica Moldova și România.

„Nu mai vorbim doar despre susținere politică sau simbolică. Accentul pe integrarea economică arată o schimbare de paradigmă – interconectare reală între piețe, infrastructură și investiții. Asta înseamnă proiecte concrete”, a explicat expertul pe pagina de Facebook.

În același timp, Vodă atrage atenția că următorul pas este transformarea acestor mesaje în acțiuni concrete, prin decizii asumate de autoritățile de la Chișinău și București.

„Mesajele strategice contează doar dacă sunt urmate de decizii. Este nevoie de accelerarea proiectelor energetice și de infrastructură, stimularea investițiilor transfrontaliere și implicarea companiilor, inclusiv a celor cu capital de stat”, a punctat el.

Expertul subliniază că Republica Moldova nu mai este un subiect conjunctural în discursul politic românesc, ci devine o prioritate constantă.

„Republica Moldova devine o constantă strategică în România, cu implicații economice, de securitate și de dezvoltare. Nu este vorba doar despre sprijin, ci despre o interacțiune tot mai firească și mai rapidă între cele două state”, a conchis Daniel Vodă.

Președintele României, Nicușor Dan, a reafirmat astăzi sprijinul ferm al Bucureștiului pentru parcursul european al Republicii Moldova, în cadrul Conferinței „Romania Government Roundtable”. Șeful statului român a subliniat că relația cu Republica Moldova rămâne o prioritate strategică, inclusiv prin aprofundarea cooperării economice dintre cele două țări.

Citește și: Nicușor Dan: Aderarea României la Uniunea Europeană a fost o poveste de mare succes. Vom continua să sprijinim integrarea Republicii Moldova

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
21,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:83 %
Vint:2,38 m/s
Thu
24
Fri
23
Sat
25
Sun
25
Mon
26
Arhivă Radio Chișinău