Nicușor Dan: Aderarea României la Uniunea Europeană a fost o poveste de mare succes. Vom continua să sprijinim integrarea Republicii Moldova
-
31 Martie 13:52
Președintele României, Nicușor Dan, a subliniat că aderarea României la Uniunea Europeană a fost o poveste de mare succes. Într-o postare pe Facebook, Nicușor Dan a subliniat că România va continua să sprijine parcursul european al R. Moldova.
Aderarea României la Uniunea Europeană a fost o poveste de mare succes. Țara noastră avea un decalaj istoric față de țările dezvoltate, pe care l-a redus considerabil. În anul 2000, România avea doar 26% din PIB-ul mediu pe cap de locuitor al UE și am ajuns astăzi aproape la 80%. Suntem astăzi la aproape 80%.
Este important să subliniem aceste lucruri pentru că bombardamentul constant cu știri negative ne face să pierdem imaginea de ansamblu. Pentru a continua accelerat dezvoltarea României și în viitor sunt câteva direcții majore pe care trebuie să le consolidăm și pe care le-am menționat în discursul de aseară:
Reforma instituțiilor reprezintă o prioritate a mandatului meu, astfel încât acestea să poată pune bazele unei creșteri economice solide. Calitatea instituțiilor și modul în care acestea influențează prosperitatea tuturor românilor sunt esențiale.
Un obiectiv primordial pentru România este aderarea la OCDE în acest an. Suntem în grafic și acest lucru se datorează în mare măsură și colaborării între partidele politice. Este o etichetă care va spune lumii că țara noastră are o guvernanță economică similară cu cele mai bogate țări.
Trecerea la moneda Euro trebuie să fie un alt obiectiv major pentru România. România își dorește o Uniune Europeană mai puternică economic, cu o Piață Unică funcțională, dar ca aceste lucruri să se reflecte în venituri mai mari pentru oameni și în companii mai competitive este necesară integrarea în nucleul economiei europene. Susținem inclusiv o piață energetică unică europeană în care energia nucleară să joace un rol mai important.
„Republica Moldova este și va rămâne o preocupare importantă pentru România. Vom continua să sprijinim integrarea sa în Uniunea Europeană și o integrare a celor două economii.Totodată, Uniunea trebuie ca în următorul buget pentru 2028-2034 să atingă un echilibru între competitivitate și coeziune în așa fel încât să își crească relevanța economică globală fără să adâncească decalajul de dezvoltare între țări”, a transmis Nicușor Dan pe Facebook.
La rândul său, președinta Maia Sandu, a punctat în deschiderea Conferinței The Economist de la București că România reprezintă un sprijin constant în depășirea încercărilor prin care trece R. Moldova.
„România ne-a fost alături atunci când am avut nevoie urgentă de aprovizionare cu energie. Am primit asistență generoasă pentru modernizarea infrastructurii noastre și, împreună, dezvoltăm legături de transport care sporesc toate conectivitățile cu țările UE. România a fost întotdeauna cel mai puternic susținător al traseului nostru eruopean”, a spus președinta Republicii Moldova.

