Dan Perciun s-a întâlnit cu directorii școlilor din localitățile afectate de criza energetică de pe malul stâng al Nistrului, pentru a discuta despre dificultățile procesului educațional
-
13 Ianuarie 20:40
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, s-a întâlnit cu directorii instituțiilor de învățământ general din localitățile afectate de criza energetică de pe malul stâng al Nistrului și cu șefii direcțiilor de învățământ din raioanele afectate pentru a analiza desfășurarea procesului educațional în aceste școli. În cadrul discuțiilor, s-au abordat modalitățile prin care fiecare instituție a ales să organizeze studiile – fie în format online, fie cu prezență fizică – în funcție de soluțiile disponibile.
Managerii instituțiilor de învățământ au prezentat condițiile în care se desfășoară lecțiile și au semnalat problemele întâmpinate. De asemenea, aceștia au subliniat necesitățile prioritare pentru asigurarea continuității procesului didactic.
„Este esențial ca procesul educațional să aibă loc zilnic, pentru a garanta accesul tuturor elevilor la studii. Vom furniza instituțiilor 350 de computere, achiziționate în baza solicitărilor anterioare. Așteptăm, de asemenea, cereri suplimentare pentru alte echipamente necesare, cum ar fi aparate de aer condiționat și alte tipuri de dispozitive”, a declarat ministrul Dan Perciun.
Dintre cele 18 instituții de învățământ din localitățile afectate, inclusiv 10 din Zona de Securitate, în prezent: 8 instituții funcționează în regim online, iar alte 10 instituții care dispun de generatoare desfășoară lecții cu prezență fizică. Instituțiile de învățământ au adoptat regimuri diferite de activitate, în funcție de condițiile energetice și infrastructura locală.
Respectiv, cu prezență fizică desfășoară lecțiile: Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Coșnița, Dubăsari; Gimnaziul din Pârâta, Dubăsari; Liceul Teoretic din Varnița, Anenii Noi, Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol (Doroțcaia); Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Hîrbovăț unde au fost unite școala primară cu gimnaziul.
Alte cinci școli activează tot cu prezență fizică, dar au rezerve de resurse energetice până la 20 ianuarie curent. Acestea sunt: Liceul Teoretic din Doroțcaia, Dubăsari; Gimnaziul „Ioan Vodă” din Hagimus, Căușeni; Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” din Fîrlădeni, Căușeni; Gimnaziul „Prometeu” și Gimnaziul„Vasile Alecsandri” din Copanca, Căușeni.
În regim online lecțiile sunt organizate la: Gimnaziul „Anatol Codru” din Molovata Nouă, Dubăsari; Liceul Teoretic „Vlad Ioviță” din Cocieri, Dubăsari; Gimnaziul „Constantin Sucitu” din Corjova, Dubăsari; Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Corjova, Dubăsari; Liceul Teoretic „Evrica” din Rîbnița; Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol; Gimnaziul din Roghi, Dubăsari; Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din Bender unde cu prezență fizică desfășoară lecții doar clasele IX-a și a XII-a.
În contextul economiilor de energie, s-a propus implementarea unor soluții pentru ca elevii să poată continua activitățile educaționale în regim online, acolo unde este posibil. Aceste măsuri vor fi adoptate în funcție de capacitățile tehnice și de infrastructura fiecărei localități. Astfel, elevii vor avea acces la echipamentele necesare pentru a participa la cursuri online, fie sincron, fie asincron.
Totodată, conform deciziei autorităților locale, până pe 20 ianuarie 2025 activitățile educaționale vor continua în regim normal, în format fizic, în școlile care nu sunt afectate direct de penuria de energie. După această dată, se va trece, în funcție de situația energetică, la organizarea cursurilor online.
Pentru a asigura o flexibilitate maximă, școlile vor implementa atât învățământul online sincron (cu prezență virtuală la ore) cât și asincron (prin resurse preînregistrate și activități independente).
În localitățile unde alimentarea cu energie electrică este mai frecvent întreruptă, s-au luat măsuri pentru a sincroniza întreruperile de curent cu cele din alte localități. În aceste cazuri, elevii vor fi sprijiniți pentru a putea migra în locații unde există alimentare cu energie.
În unele zone, s-au raportat dificultăți logistice, precum lipsa de combustibil necesare pentru transportul elevilor sau pentru funcționarea unităților de învățământ. De asemenea, unele școli mici au fost reunite (primar+gimnaziu) pentru a optimiza resursele și a asigura continuitatea educațională.