Dan Dungaciu | Dacă există vreun actor politic extern, care va putea să joace semnificativ la alegerile parlamentare, acel actor va fi Bucureștiul

  • 12 Octombrie 2018 14:22
Dan Dungaciu | Dacă există vreun actor politic extern, care va  putea să joace semnificativ la alegerile parlamentare, acel actor va fi Bucureștiul

Guvernarea democrată de la Chișinău continuă să discrediteze viziunea europeană în fața cetățenilor Republicii Moldova. Declarația a fost făcut de liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, la București, în cadrul unei conferințe la care s-a discutat despre integrarea europeană a Republicii Moldova.

Discuțiile au avut loc în cadrul dezbaterii „Republica Moldova Azi – integrare europeană între speranță și dezamăgiri”, organizată de Fundația Universitară a Mării Negre.

Președinta Partidului Acțiune și Solidaritate a declarat că la Chișinău partidele de opoziție, dar și unele instituții mass-media sunt supuse presiunilor. De asemenea, Maia Sandu a spus că partidul de guvernare, PD și Partidul Socialiștilor, ar pregăti o alianță.

„Se pregătește o alianță între Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor. Chiar dacă PD încearcă să se poziționeze ca partid antiKremlin pentru a obține sprijinul Occidentului(...) Și pentru Kremlin și pentru corupții de la guvernare este foarte comod să țină R. Moldova într-o zonă gri, în care să continue mecanismele spălării de bani(...) Cel mai grav este că PD continuă să discrediteze agenda europeană a R. Moldova în ochii propriilor cetățeni, prin aceasta ajutând enorm regimul de la Kremlin”, a afirmat Maia Sandu.

Și analistul politic Vladimir Socor a atras atenția asupra faptului că la Chișinău este „inversat parcursul european” și a vorbit despre un parteneriat dintre Vlad Plahotniuc și Igor Dodon.

„Plahotniuc nu luptă contra Rusiei, dimpotrivă el caută o normalizare a acestor relații. El se simte foarte neconfortabil având relații tensionate cu Rusia(...) Parteneriatul Plahotniuc-Dodon poate fi urmărit încă din anii 2014-2016, când Partidul Socialiștilor a fost singurul partid lăsat să crească în mod liber de domnul Plahotniuc,celelalte partide fiind dezmembrate”, consideră analistul.

Totuși, ideea unei alianțe dintre PD și PSRM a fost negată de curând de premierul Pavel Filip, care este și prim-vicepreședinte al Partidului Democrat. El a spus că după alegerile parlamentare, democrații nu vor face alianță cu socialiștii.

Referindu-se la relațiile externe ale Chișinăului, experții au punctat că Bucureștiul ar putea juca un rol important. Politologul Dan Dungaciu.

„Dacă există vreun actor politic extern, care va  putea să joace semnificativ la alegerile parlamentare acel actor nu va fi nici Washington, nici Bruxelles, ci Bucureștiul. Influența pe care încă o mai are Bucureștiul și anumiți oameni politici, ar putea fi un element semnificativ. Bucureștiul e capitala europeană și euro-atlantică care ar putea avea cea mai mare influență, inclusiv în configurările politice de acolo”, a menționat Dan Dungaciu.

În contextul politicii externe a R. Moldova, unii experți au menționat că dependența de finanțare externă nerambursabilă este una dintre principalele vulnerabilități ale Republicii Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
-2,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău