Dacia Sandero a fost a doua cea mai vândută mașină din Europa în 2022

  • 02 Februarie 2023 15:53
Dacia Sandero a fost a doua cea mai vândută mașină din Europa în 2022

Dacia Sandero a fost în 2022 a doua cea mai vândută mașină din Europa, cu peste 200.000 de exemplare, într-un an cu totul special. Din 2008 până în 2021, Volkswagen Golf a fost cea mai vândută mașină din Europa, uneori la mare distanță de locul doi. Datele JATO din 30 de țări europene arată că Peugeot 208 a fost numărul unu anul trecut.

Datele JATO includ înmatriculări din 30 de țări europene, totalul fiind de 11,3 milioane de mașini noi în 2022. Peugeot 208 a avut 206.000 de unități, iar marca franceză revine pe primul loc în Europa după 15 ani, în 2007 fiind lider cu...207, scrie Hotnews.

Pe locul doi a fost Dacia Sandero, ajutată de vânzările super-bune din Franța, totalul european fiind de 200.000 unități. Pe locul trei a fost Volkswagen T-Roc, pe patru a fost Fiat 500 și abia pe cinci a fost VW Golf, cu 177.000 de unități (cu 23.000 sub Sandero).

Golf a scăzut cu 14%, nu doar din cauza crizei procesoarelor și a altor componente, dar și fiindcă grupul Volkswagen a dat prioritate unor modele ce erau mai căutate de public, costau mai mult și aduceau o marjă de profit mai mare. Și alte mărci au redus producția unor mașini de volum pentru a prioritiza modelele mai noi, cu mai mare cerere.

În topul JATO, locurile 6-10 au fost ocupate de modelele Toyota Yaris, Opel Corsa, Hyundai Tucson, Dacia Duster (149.000 de unități) și Renault Clio. Pe locul 16 în topul european a fost Ford Puma, model produs la Craiova. Trei modele produse în România au prins top 20 ale celor mai vândute mașini din Europa.

Tesla Model Y a fost cel mai vândut model electric, cu aproape 140.000 de unități, iar Tesla Model 3 a fost pe doi.

Piața totală a scăzut cu 4%, spre 11,31 milioane de mașini noi, departe de nivelul de dinaintea pandemiei: 15,84 milioane unități.

Kia Sportage a crescut cu 55%, Ford Kuga cu 19%, iar Nissan Qashqai, cu 11%. În top 10, Renault Clio a scăzut cel mai puternic: -27%, dar de la francezi a mers foarte bine Arkana, care și-a găsit peste 81.000 de clienți.

Dintre modelele consacrate, Volkswagen Polo a avut scădere de 26%, Skoda Octavia a avut cifre cu 22% mai mici, iar Peugeot 2008 s-a dus în jos cu 28%.
Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
12,24
Ploaie ușoară
Umiditate:76 %
Vint:1,03 m/s
Wed
12
Thu
8
Fri
7
Sat
8
Sun
7

Ultimele știri

Arhivă Radio Chișinău