A proiectat Imperiul German de la 1871, devenind primul sau cancelar și dominand afacerile acestuia pâna la demiterea sa în 1890. Diplomația lui, numită „politica realista”, și modul autoritar în care conducea statul i-au adus porecla de „Cancelarul de Fier”.

Principalul său obiectiv politic a fost ridicarea Prusiei la rangul celui mai puternic stat al Confederatiei Germane.

Profitand de iscusinta sa in diplomatie, Bismarck a purtat doua razboaie pentru a-si atinge scopul. Mai mult, a reusit sa impuna Prusia ca mare putere europeana dupa invingerea Frantei in razboiul Franco-Prusac din 1870, aceasta incetand a mai detine suprematia continentala.

Dupa moartea lui nationalistii germani l-au ridicat pe Bismarck la rangul de erou, construind sute de monumente pentru a glorifica trasaturile sale de lider puternic. Istoricii l-au laudat ca fiind un om de stat moderat si echilibrat, care a fost in primul rand responsabil pentru unificarea statele germane intr-un singur stat national.

El a folosit balanta puterii în diplomație pentru a menține Europa pasnica în anii 1870 si 1880. A creat o noua natiune cu o politica sociala progresista, un rezultat care a mers dincolo de obiectivele sale inițiale în calitate de practicant al politicii de forta în Prusia.
 
În perioada 1883-1889, cancelarul Otto von Bismarck, preocupat de stabilizarea pacii sociale si de a contracara avântul miscarii socialiste, a conceput mai multe acte normative remarcabile, de referinta în domeniul protectiei sociale. Astfel s-a adoptat Legea asigurarilor de boala a muncitorilor (1883), iar ulterior Legea asigurarilor de accidente de munca (1884) si Legea cu privire la asigurarea de invaliditate si batrânete (1889), ale caror principii guverneaza si astazi sistemul de asigurari sociale german, considerat de multi specialisti a fi nu numai unul dintre cele mai complete si vitale, dar si eficiente care, în cei peste 125 ani de aplicare