Curtea Supremă a decis că Trump poate beneficia de imunitate parțială în fața acuzațiilor penale

  • 01 Iulie 19:37
Curtea Supremă a decis că Trump poate beneficia de imunitate parțială în fața acuzațiilor penale

Curtea Supremă a decis astăzi că Donald Trump poate solicita imunitate împotriva urmăririi penale pentru unele dintre acțiunile pe care le-a întreprins în ultimele zile ale președinției sale, într-o decizie care probabil va întârzia și mai mult un proces privind acuzațiile federale de subversiune electorală care îl vizează, relatează CNN.

Donald Trump a postat pe platforma sa Truth Social la scurt timp după ce instanța a emis decizia privind cazul său de imunitate, scriind că este o „mare victorie pentru constituția și democrația noastră. Mândru să fiu american!”, transmite G4media.

Știrea inițială

În cel mai urmărit caz aflat pe rolul Curții Supreme în acest an, hotărârea respinge o decizie a unei curți federale de apel din februarie, care a constatat că Trump nu beneficiază de imunitate pentru presupusele infracțiuni pe care le-a comis în timpul președinției sale pentru a inversa rezultatele alegerilor din 2020.

Citiți șiCurtea Supremă a SUA se va pronunța asupra imunității lui Trump

În opinia sa majoritară, președintele Curții Supreme de Justiție, John Roberts, a declarat că președinții au nevoie de imunitate pentru actele lor oficiale.

Concluzionăm că, în conformitate cu structura noastră constituțională a separației puterilor în stat, natura puterii prezidențiale necesită ca un fost președinte să aibă o anumită imunitate față de urmărirea penală pentru acte oficiale în timpul mandatului său”, a scris Roberts.

„Cel puțin, în ceea ce privește exercitarea de către președinte a puterilor sale constituționale fundamentale, această imunitate trebuie să fie absolută”, a spus el.

Dar, a adăugat Roberts, nu totul este oficial.

Președintele nu se bucură de imunitate pentru actele sale neoficiale și nu tot ceea ce face președintele este oficial. Președintele nu este deasupra legii, dar Congresul nu poate incrimina comportamentul președintelui în îndeplinirea responsabilităților ramurii executive în temeiul Constituției”, a scris Roberts.

Roberts a afirmat că instanța de judecată va trebui să evalueze care dintre presupusele conduite ale lui Donald Trump sunt imunizate în conformitate cu noul test prezentat de instanța supremă.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
4,4
Ploaie moderată
Umiditate:85 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău