Curtea de Apel Comrat examinează dosarul cu privire la validarea rezultatelor turului doi al alegerilor pentru funcția de bașcan al UTA Găgăuzia

  • 22 Mai 2023 13:58
Curtea de Apel Comrat examinează dosarul cu privire la validarea rezultatelor turului doi al alegerilor pentru funcția de bașcan al UTA Găgăuzia

Curtea de Apel de la Comrat examinează astăzi dosarul cu privire la validarea rezultatelor turului doi al alegerilor pentru funcția de bașcan al UTA Găgăuzia. În fața instanței se află zeci de cetățeni care cer ca mandatul Evgheniei Guțul, candidata Partidului Șor, acuzat de mai multe ilegalități, printre care coruperea alegătorilor, să fie validat, transmite Radio Chișinău.

Ședința de la Curtea de Apel din Comrat în cadrul căreia este examinat dosarul cu privire la validarea rezultatelor turului doi al alegerilor pentru funcția de bașcan al UTA Găgăuzia are loc în limba rusă.

Odată cu începerea ședinței magistraților de la Curtea de Apel din Comrat, cu pancarte în mâini, în fața instituției s-au adunat un șir de cetățeni, care au cerut validarea alegerilor, în urma cărora a ieșit învingătoare reprezentata Partidului Șor, Evghenia Guțul, majoritatea discursurilor fiind susținute în limba rusă.

Pentru a dezmorți atmosfera, nu a lipsit nici melodiile în limba găgăuză, pe fundalul cărora unii au și dansat.

Amintim că pe 17 mai, Adunarea Populară a Găgăuziei a recunoscut rezultatele alegerilor pentru funcția de bașcan înainte ca acestea să fie validate de instanța de judecată. În urma scrutinului, candidata Partidului Șor, Evghenia Guțul, s-a clasat pe primul loc, partidul fiind acuzat de un șir de ilegalități, printre care coruperea alegătorilor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colectia de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
-2,26
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:0,51 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău